Reactualizat la:

Tramvaiul, pe agenda de lucru

Tramvaiul, pe agenda de lucru
Scris de A.M. - REŞIŢA – Intenţiile municipalităţii reşiţene de a reintroduce tramvaiul pe străzile urbei a fost subiectul central al discuţiilor purtate cu cei de la ADR Vest.

 (3 comentarii)

Dorinţa aleşilor reşiţenilor de a reintroduce tramvaiul pe coloana vertebrală a urbei a fost adusă în discuţie şi în cadrul unei recente întâlniri între administraţia locală şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, în cadrul căreia „s-au mai facut câțiva pași importanți. (…) Principalul subiect al ședinței a fost Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Reșița. Acesta este un document strategic foarte important pentru Reșița și cuprinde elementele necesare pentru dezvoltarea transportului public local“, precizează Ioan Popa, primarul Reşiţei.

Punerea la punct a noului sistem de transport local public de călători presupune modernizarea acestuia, amenajarea de piste pentru biciclişti care să interconecteze cartierele municipiului de pe Bârzava, luarea de măsuri care să reducă din emisiile poluante ale traficului rutier, în special prin achiziţia de mijloace de transport ecologice.

„Discuțiile de acum reprezintă un prim pas, în viitorul apropiat urmând să concretizăm aceste proiecte punct cu punct, Agenţia pentru Dezvoltare Regionala Vest fiind organismul care deține un rol important în accesarea fondurilor structurale în România“, a conchis edilul.

Rectifica



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Reţete savuroase, simple dar de efect, cu Jurnal culinar
CARAȘ-SEVERIN - În ediţia de mâine, Jurnal de Caraş-Severin vă oferă o pagină specială cu reţete gustoase şi [...] mai multe »
Luca Malaiescu, mai tare ca ANI
OȚELU ROȘU - Primarul orașului Oțelu Roșu a câștigat disputa cu Agenția Națională de Integritate, care-l [...] mai multe »
O viata cat un centenar
LĂPUȘNICU MARE - Acesta este numele campaniei lansate de Ministerul Afacerilor Interne prin care se dorește aducerea [...] mai multe »
AquaCaras continua sa traga cortina
CARAŞ-SEVERIN. Dacă la începutul acestui an operatorul judeţean de apă anunţa închiderea casieriilor din Bocşa, [...] mai multe »
Doi copii resiteni, salvati dintr-un tomberon
REŞIŢA - Pe lângă tabloul inundaţiilor din Reşiţa, prezentat deja de Jurnal CS, pompierii cărăşeni au vorbit [...] mai multe »
Gogosile banatene nu au loc la Caransebes
CARANSEBEŞ - Nu, nu este vorba de „gogoșile” politicienilor, ci de cele dulci, cu ciocolată, puțin [...] mai multe »
Cristina Bacer s-a razgandit in privinta demisiei!
REŞIŢA - Deşi, la finele lunii mai, managerul SJU Reşiţa şi-a anunţat-o în cadrul unei şedinţe a Consiliului [...] mai multe »
Problema centrelor de permanenta din Caras-Severin, rezolvata
CARAȘ-SEVERIN - Asta susține deputatul PSD Ion Mocioalcă, care a discutat situația dificilă a acestor centre cu [...] mai multe »
Nu putem face dintr-o data toate drumurile…
 CARAŞ-SEVERIN - „...dar vom acoperi toate zonele judeţului“, susţine vicepreşedintele CJ, Ionuţ Popovici. [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou