Reactualizat la:

Tramvaiele, pe dreapta… din nou

Tramvaiele, pe dreapta… din nou
REŞIŢA – Duminică seara, patru tramvaie erau oprite în staţia Intim. Primul se stricase. Al doilea a trebuit să meargă până la capăt de linie ca să-l tragă, dar, ajuns la Intim, s-a stricat şi el. Aşa că a venit un al treilea, care l-a împins pe cel de-al doilea, ce era tras de primul…

 (9 comentarii)

Rectifica

Nervii călătorilor au fost serios puşi la încercare, mai ales după ce taxatoarea din unul dintre tramvaie i-a îndemnat pe cei nemulţumiţi să circule cu taxiul.

Oamenii sunt supăraţi pentru că, deşi mulţi dintre ei îşi plătesc de fiecare dată biletul, nu este zi ca tramvaiul să nu se strice.

Duminică, o doamnă urcată în tramvai la staţia Victoria a cerut un abonament pentru cinci zile. „Zece lei“, spune taxatoarea. Femeia se uită mirată şi primeşte explicaţiile: „De la 1 s-a modificat, costă 10 lei şi este valabil doar pentru tramvai. Dacă vreţi şi pentru autobuz, vă costă 15 lei“. Femeia nu termină de numărat banii şi taxatoarea de scris abonamentul că tramvaiul se opreşte şi nu mai pleacă din loc.

„Sunt două tramvaie defecte în faţa noastră şi nu putem pleca până nu le trag“, spune un călător. După mai bine de 10 minute de aşteptare, vatmanul se decide să împingă cele două tramvaie din faţa sa, pentru a putea opri în staţia Intim.

La oprire, mulţi călători coboară nervoşi. În faţă, patru angajaţi ai Prescom, printre ei doi vatmani, se chinuie să lege tramvaiul defect pentru a putea fi tractat la depou. În spate mai vine un tramvai, care opreşte şi el pe trecerea de pietoni, căci în staţie nu mai are loc. Alţi călători coborâţi, alţi nervi.

Unul dintre ei pune punctul pe „i“: „dacă tot s-au scumpit şi ne iau 15 lei pe abonament, se duc banii aceştia şi spre întreţinerea tramvaielor, sau merg doar în anumite buzunare?“. Noi nu-i putem răspunde, însă, poate că dacă ar fi întreţinute aceste vehicole, nu s-ar mai defecta atât de des…

Cristian Franţ



Comentarii 9

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Încă o donație consistentă pentru Băile Neptun!
BĂILE HERCULANE - Un mare retailer de bricolaj, Dedeman, a acordat o sponsorizare de 18.000 de euro pentru punerea în [...] mai multe »
Tineri, Primăria Reşiţa vă lucrează la zâmbet!
REŞIŢA - Municipalitatea oferă, prin intermediul cabinetelor stomatologice pentru preşcolari, elevi şi studenţi, [...] mai multe »
La Măureni se toarnă asfalt de 3 milioane de euro
MĂURENI - Cei nouă kilometri de drumuri au parte de lucrări, după calamităţile din urmă cu trei ani. În vizor [...] mai multe »
Primăriile din judeţ primesc bani de la Guvern
CARAŞ-SEVERIN - Pe ultima sută de metri a Guvernului Dăncilă, Ministerul Finanţelor alocă sume importante [...] mai multe »
Se închid străzile Petru Maior şi Cireşului
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană anunţă închiderea circulaţiei pe strada Petru Maior, în perioada 16 [...] mai multe »
Cican schimbă șefii de secție! Chirurgul Borcean, printre cei înlocuiți!
CARANSEBEȘ - Nici nu s-a instalat bine în funcția de manager că Adrian Cican a și luat primele măsuri de [...] mai multe »
Bazinul de înot din Govândari va avea SPA
REŞIŢA - Un proiect îndrăzneţ, am zice noi, pe care municipalitatea reşiţeană intenţionează de mult timp să-l [...] mai multe »
Lusi îşi donează indemnizaţia de consilier
CARAŞ-SEVERIN - Validarea mandatului de consilier judeţean a Luisianei Stoicu a fost primul proiect de pe ordinea de [...] mai multe »
Actorul Dan Mirea a făcut din stradă scenă de protest!
REŞIŢA - Gestul său vine pe fondul neînţelegerilor cu managerul Florin Gabriel Ionescu, care au culminat cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou