REŞIŢA – Recunoscut pentru rezultatele foarte bune înregistrate la nivel de handbal masculin, Liceul „Traian Vuia“ s-a remarcat, la finele săptămânii trecute, şi în sportul rege, câştigând etapa municipală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, pentru liceeni.
Pe locul doi s-a situat Colegiul Economic al Banatului Montan Reşiţa, iar pe locul trei, Liceul „Mircea Eliade“ Reşiţa.
„S-au acordat şi premii speciale, pentru Casian Doană şi Răzvan Negrilă, ambii de la Liceul Traian Vuia Reşiţa, pentru cel mai tehnic jucător, respectiv cel mai bun portar“, ne-a mai precizat prof. Silviu Izvernar, membru al Comisiei de Organizare a O.N.S.Ş., ediţia 2011/2012.