Reactualizat la:

„Traian Vuia“ – zbor, vise, orizonturi

„Traian Vuia“ – zbor, vise, orizonturi
REŞIŢA – Liceul care s-a impus în peisajul educaţional prin performanţă are un secret: puterea exemplului. 

 (1 comentariu)

Rectifica

Unul dintre titanii liceelor reşiţene şi-a deschis, săptămâna aceasta, porţile pentru tinerii interesaţi să-şi continue studiile într-un astfel de cadru: Liceul Teoretic „Traian Vuia”, instituţie care şi-a spus cuvântul în domeniul olimpiadelor şcolare, dar şi în cel al performanţelor sportive.

Un liceu care pune în umbră multe unităţi de învăţământ din ţară, la care poţi accede numai dacă eşti unul dintre cei mai buni. Ce are unic „Traian Vuia”? În primul rând faptul că „te învaţă să devii”, pregătindu-i pe tineri pentru viitor, după cum spunea Silvia Nicolaescu, directorul liceului, faptul că aproape „tot ce înseamnă performanţă sportivă a fost realizat de elevi” ai instituţiei, aşa cum aprecia Lucia Moruţ, directorul adjunct, dar şi mândria tinerilor de a studia aici. În nici o altă şcoală, sentimentul nu atinge aceleaşi cote ca la „Vuia”.

Mai presus de toate, în centrul tuturor acţiunilor care se petrec în şcoală, stau elevii. Pentru ei se fac proiecte europene, ei sunt cei trimişi în diferite părţi ale lumii, pentru ei se fac activităţi extraşcolare – teatru, dansuri, orientare în carieră şi o serie de cercuri.

Şi li se oferă puterea exemplului. Astfel se justifică şi vizita primului cosmonaut român, Dumitru Prunariu, cel care le-a prezentat tinerilor povestea de succes a celui care a reuşit, prin muncă şi consecvenţă, să-şi depăşească visul copilăriei: dorinţa de a zbura.

Antoniu Mocanu
antoniu.mocanu@informmedia.ro



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Vela clarifică lucrurile! Încă nu se ştiu noii miniştri!
CARAŞ-SEVERIN - Şeful PNL Caraş-Severin consideră că portofoliile din noul Guvern sunt prea devreme discutate, iar [...] mai multe »
Plouă cu sute de mii de euro la Slatina-Timiş
SLATINA-TIMIŞ - Gheorghe Roma, primarul comunei Slatina-Timiş, ne-a vorbit despre cele cinci proiecte cu fonduri [...] mai multe »
La Spitalul Judeţean nu se cere mită, dar se primeşte!
REŞIŢA - N-au trecut nici două săptămâni de când s-au lipit afişe anti-mită în toate secţiile Spitalului [...] mai multe »
Cican: Niciun manager și niciun medic nu sunt de neînlocuit!
CARANSEBEŞ - Asta spune noul manager al spitalului din Caransebeş, care a precizat că oricine este liber să plece [...] mai multe »
Delegaţia TMK s-a întors cu patru premii acasă
RUSIA - În 12 octombrie s-a încheiat cel de-al 15 forum al TMK ce a reunit angajaţi din cadrul întregului grup. [...] mai multe »
De ce alergi? Spre ce alergi?
REȘIȚA - Ceasul arată orele 7, 8 sau 9, una din orele în care trebuie să ieşi pe uşă. De cele mai multe ori [...] mai multe »
Proiect marca “Salvați Copiii”: Meditaţii gratuite pentru copiii vulnerabili!
REŞIŢA - Organizaţia „Salvaţi Copiii Caraş-Severin“ a demarat un proiect în care copiii cu posibilităţi [...] mai multe »
Toamna şi-a intrat în drepturi
MOLDOVA NOUĂ - Este perioada anului în care se evaluează recoltele, se fac pregătiri de iarnă şi se ia rămas bun [...] mai multe »
Prins de un mal de pământ, salvat de pompieri
REȘIȚA - Un bărbat a fost surprins, astăzi, de un mal de pământ care s-a surpat pe timpul unor lucrări de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou