Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Colegiul Național „Traian Doda” vine în fața cititorilor cu Almanahul 2016, o posibilă premieră pentru județul Caraș-Severin.

În paginile almanahului sunt cuprinse materiale din cele mai diverse, de la interviuri cu personalități care au făcut cinste liceului până la tinere condeie care astăzi învață în sălile unde au stat odinioară nume precum Nicolae Corneanu, Constantin Daicoviciu, Corneliu Baba, Filaret Barbu sau Ștefan Popa Popa’s.

„Am încercat să redăm o imagine de ansamblu a liceului, în patru părți. Avem interviuri cu personalități strâns legate de această școală, dar și o parte intitulată <<Noi despre noi>>, în care copiii s-au chestionat reciproc și au reușit să adune câteva prezentări ale celor cu rezultate merituoase în diverse domenii. Am inserat și creații ale elevilor noștri (eseuri, texte lirice sau epice), mulți dintre ei foarte talentați, avem articole în engleză și franceză, dar și imagini sugestive ce țin de viața acestui liceu. Cred că este o reușită apariția acestui prim număr al Almanahului 2016, nu pot decât să le mulțumesc copiilor, care au fost mai mult decât deschiși pentru a veni cu idei, materiale și muncă de creație”, a spus profesoara Ana Borcean, cea care i-a coordonat pe liceeni de la „Traian Doda” în încercarea reușită de a prezenta aspecte din viața celei mai reprezentative unități de învățământ a urbei de pe Timiș și Sebeș.

Almanahul 2016 al Colegiul Național „Traian Doda”, de pe coperta căruia cele trei bufnițe simbol ale liceului scrutează cititorul, a reprezentat și un bun prilej pentru tineri de a se cunoaște mai bine, unii dintre ei cu real talent la scris. Fapt ce nu ar trebui să mire pe nimeni, mai ales că liceul a dat de-a lungul anilor nume importante în literatură, dacă ar fi să amintim doar de Sorin Titel, George Suru, Horia Pătrașcu, Cornel Ungureanu sau Cornelia Ștefănescu.

„Când am primit almanahul în mână, nu am așteptat până acasă și am început să-l răsfoiesc pe drum. A fost o idee foarte bună, mulți dintre noi ne-am cunoscut mai bine colaborând la realizarea lui. Almanahul este și o cale pentru viitorii scriitori sau artiști de a-și expune gândurile, am descoperit colegi cu aspirații de acest gen”, a precizat și Anastasia Nițu, una dintre elevele colegiului.

Almanahul nu s-ar fi realizat fără munca altor doi liceeni, Adrian Breha și Dorian Boștină, care au muncit chiar și nopțile pentru ca lucrarea să vadă lumina tiparului. Iar conducerea Colegiului Național „Traian Doda”, prin vocea directorului Felix Borcean, a anunțat că în acest an va fi reluată o altă tradiție, aceea a editării Anuarului unității liceale.