Reactualizat la:

Tradiţii din Banatul Montan

Tradiţii din Banatul Montan
RUSCA TEREGOVA – Miercuri, românii au sărbătorit Sânzienele. Sărbătoarea este în aceeaşi zi cu cea a naşterii Sfântului Ioan Botezătorul.

 (2 comentarii)

Rectifica

Odată cu sosirea datei de 24 iunie, scade lungimea zilei şi se măreşte noaptea. I se mai zice şi „mare răscruce în drumul soarelui“. Începând de miercuri, se usucă rădăcina grâului odată iar spicul se coace. Tot pe 24 iunie, pe cerul nopţii apare constelaţia Cloşca cu Pui iar florile îşi pierd mirosul dar au cea mai mare putere de leac.

Ţăranii mai spun că acum cucul încetează să mai cânte şi apare licuriciul. Legendele spun ca Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Ele se prind în horă şi dau puteri deosebite florilor şi buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. În popor se crede că în noaptea Sânzienelor zânele zboară dansând prin aer sau umblă pe pământ, sucind minţile feciorilor frumoşi.

La Rusca Teregova, sat de munte în care tradiţiile încă mai sunt păstrate, în dimineaţa de Sânziene tinerele îmbrăcate în costume populare, conduse de femei mai în vârstă, pleacă pe câmp în loc curat pentru a strânge flori de sânziene şi plante de leac. Băieţii şi feciorii nu au voie să le vadă sau să le urmeze.

De aceea, unele stau de pază să dea semnalul în cazul în care aceştia s-ar apropia. Fetele se tăvălesc prin iarba cu rouă, culeg flori, fac cununi şi strâng plante de leac. Una dintre „învăţătoare“, Stana, le spune la ce sunt bune fiecare. „Aşa făceau şi bătrânii, culegeau ceaiuri şi la doctor mergeau din an în paşte sau doar pentru dinţi. Asta e salvia, e bună la stomac. Sânzienele sunt bune pentru gât iar cimbrişorul pentru fiere“, povesteşte bătrâna. Cătălina spune unde se pune cununa de sânziene: „La noi la Rusca, punem cununa la icoană, dar pe la Cornereva şi Herculane se aruncă pe casă. Fiecare cu obiceiurile lui“.

Se spune că de Sânziene, când pentru o clipă se deschid porţile cerurilor, tinerii şi fetele se duceau la anumite izvoare, mai cu seama la un lac ce izvorăşte pe muntele Semenic. Ei ziceau că se duc să afle acolo uşurare de toata durerea şi neputinţa strânsă peste an.

Sorin Goruianu



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Noi, liberalii, suntem asa mai vulcanici si patimasi!
CARAŞ-SEVERIN - Cam aşa justifică şeful PNL Caraş-Severin demisiile liberalilor reşiţeni, în frunte cu Nelu [...] mai multe »
Casa in flacari, la Lupac
LUPAC - Două echipaje de pompieri militari reșițeni au intervenit, luni, în stingerea unui incendiu izbucnit la o [...] mai multe »
Nelu Popa a demisionat din Biroul Judetean al PNL
REŞIŢA - Printr-un comunicat trimis redacţiei, primarul Reşiţei şi-a anunţat demisia din toate funcţiile [...] mai multe »
Ne luptam cu ani si ani de indiferenta!
BĂILE HERCULANE - Tinerii care încearcă să restaureze Băile Neptun s-au săturat de indiferența autorităților [...] mai multe »
Doua incendii in doua minute
REŞIŢA - Au fost afectate un autoturism implicat într-un accident şi o locuinţă, ambele din Reşiţa. mai multe »
Veniti in Caras! Aici avem liniste si siguranta!
CARAŞ-SEVERIN - Cam asta ar fi una din concluziile ce le putem trage după raportul pe anul trecut, trimis redacţiei [...] mai multe »
Borcean nu accepta cresterea tarifului la gunoi
CARANSEBEŞ - Primarul Caransebeșului consideră inoportună o majorare a tarifelor la gunoi pentru locuitorii [...] mai multe »
Primarul Resitei ne asigura ca pana vin tramvaiele, va fi gata linia
REŞIŢA - Chiar dacă achiziţia se face prin Ministerul Dezvoltării, nu este vorba despre vreo mărinimie a [...] mai multe »
Viata nu e doar o intrebare
REȘIȚA - Se spune că nu putem trăi fără explicaţii, indiferent că le cerem sau le dăm. Şi, de multe ori, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou