Reactualizat la:

Toţi pentru unul, la proteste

Toţi pentru unul, la proteste
REŞIŢA – Federaţia Educaţiei Naţionale a decis că va declanşa o serie de proteste, care pot ajunge până la grevă generală.

 (5 comentarii)

Rectifica

Luna martie nu vine cu veşti prea bune nici pentru guvernanţi, nici pentru salariaţi. Astfel, în această lună, 10.000 de angajaţi ai CFR, dintre care în jur de 150 din Caraş-Severin, vor îngroşa rândurile şomerilor.

În plus, reprezentanţii salariaţiilor din toate domeniile ameninţă cu ample mişcări sindicale. Sindicaliştii din educaţie sunt nemulţumiţi de diminuarea veniturilor în urma aplicării legii unice de salarizare, de neacordarea unor sporuri, precum şi de disponibilizările din învăţământ, care ar trebui să intre în vigoare de la 1 septembrie.

Sindicaliştii FEN reclamă anularea, prin OUG nr.1/2010, a dreptului constituţional la negocierea colectivă a salariilor şi sporurilor în domeniul bugetar. Calendarul acţiunilor de protest urmează să fie stabilit împreună cu celelalte federaţii sindicale din învăţământ. Federaţia Educaţiei Naţionale va fi solidară şi cu manifestările de protest ale federaţiilor sindicale din sectorul bugetar afiliate la CNS „Cartel Alfa“. Pe de altă parte, şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ urmează să stabilească, săptămâna aceasta, la Colegiul Naţional, un calendar al protestelor.

Nelinişte există şi în sistemul sanitar. „Confederaţia Naţională Sindicală «Cartel Alfa» se pronunţă împotriva declaraţiei prin care ministrul Sănătăţii a anunţat că va introduce sistemul de coplată pentru toate serviciile medicale, fără să facă mai întâi o analiză amănunţită asupra consecinţelor aplicării acesteia în privinţa serviciilor medicale şi a impactului asupra veniturilor cetăţeanului plătitor de taxe şi impozite la stat“, se arată într-un comunicat remis redacţiei de Marian Apostol, liderul Cartel Alfa Caraş-Severin.

În conformitate cu planul de acţiuni, în perioada 1-15 martie vor avea loc pichetări la nivelul prefecturilor, apoi la nivel de ministere, urmând organizarea de întâlniri cu parlamentarii pentru promovarea revendicărilor, atât la nivel judeţean cât şi la nivelul comisiilor parlamentare. La mijlocul lunii aprilie va avea loc o grevă de avertisment, iar dacă nici aceasta nu va avea efectul scontat, în mai, funcţionarii din România vor intra în grevă generală.



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă cu subsemnatul și renunță la pensia specială
REŞIŢA - Primarul Reşiţei, Ioan Popa, şi-a semnat declaraţia în faţa unui notar public, documentul fiind postat [...] mai multe »
Olariu cumpără din Germania pentru Aeroportul Caransebeș
CARANSEBEȘ - Așa cum ați putut citi zilele trecute în Jurnal CS și pe Caon.ro, omul de afaceri Gabriel Olariu [...] mai multe »
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou