Reactualizat la:

Toti copiii au fost premiati

Toti copiii au fost premiati
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Cea de-a opta ediţie a Concursului de creaţii literar-artistice Gânduri către Dumnezeu a fost prima din istoria competiţiei în care juriul – format din cadre didactice, preoţi şi artişti plastici – a considerat că toate lucrările participante merită premii.

Astfel că organizatorii nu am mai acordat diplome de participare ci premii şi menţiuni, mai ales că anul acesta numărul celor înscrişi a fost ceva mai redus, de 53. Astfel, toate lucrările (fiind premiate) se vor regăsi în paginile volumului VIII al cărţii Gânduri către Dumnezeu.

Organizarea ediţiei a aparţinut Bibliotecii Orăşeneşti „Tata Oancea“ din Bocşa şi Centrului de Tineret Vasiova, în 29 aprilie având loc şi festivitatea de premiere, la sediul bibliotecii.

„Pentru premierea concurenţilor am apelat din nou la parteneri precum: ANBPR Caraş-Severin şi Biblioteca Judeţeană «Paul Iorgovici», Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Asociaţia «Humanitas» Bocşa, Crucea Roşie Caraş-Severin şi o societate din Bocşa. Premiile au fost înmânate de prof. Stela Boulescu, preşedintele juriului, şi dra. Clara Maria Constantin, managerul Bibliotecii Judeţene «Paul Iorgovici», prietenă şi importantă colaboratoare a bibliotecii bocşene“, spune Gabriela Şerban, managerul de la „Tata Oancea“.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Gospodarii vor primi trofeul curateniei
REŞIŢA - Ioan Popa, şeful administrativului reşiţean, a deschis, joi, 23 februarie, lucrările primei întâlniri [...] mai multe »
Strada Caen, din nou pe avarie
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană arată, din nou, cu degetul spre Hidroconstrucţia, care a făcut lucrări de [...] mai multe »
Mai plangeti-va si la Siguranta Alimentelor…
CARAȘ-SEVERIN - Prefectul județului, Florența Albu, îndeamnă cetățenii să degreveze, când se poate, [...] mai multe »
Carasenii isi primesc banii pentru cereale
CARAŞ-SEVERIN - APIA a dat undă verde unei prime tranșe de bani, sume ce vor ajunge vineri în conturile multor fermieri. mai multe »
Consulul Italiei in Caras-Severin
REȘIȚA - Consulul onorific al Italiei la Timișoara, Niccolo Maso a fost primit joi, la sediul Palatului [...] mai multe »
Dr. Quint descopera tot mai multe probleme de vedere la copii
REŞIŢA - O nouă acţiune din cadrul proiectului „Ochi frumoşi, ochi sănătoşi“, derulat de Clubul Lions Onix [...] mai multe »
3,06% dintre absolventii de gimnaziu pleaca din tara
CARAŞ-SEVERIN - ISJ Caraş-Severin a realizat un sondaj privind opţiunile elevilor de clasa a VIII-a în ceea ce [...] mai multe »
Viteza le-a adus moartea
CARANSEBEȘ - Trei tineri din Caransebeș au murit iar un al patrulea este în stare gravă, în urma celui mai grav [...] mai multe »
Hurduzeu si Popa, primul pas impreuna
EZERIŞ - Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi Primăria Reşiţa au făcut, miercuri, 22 februarie, pasul pentru [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou