REŞIŢA – La nivelul judeţului se constată o scădere, în fiecare an, a valorii alocate serviciilor medicale spitalicești, cu sume ce variază între trei şi patru milioane de lei pe an. Acest lucru se întâmplă în condițiile în care indicele preţurilor de consum a avut permanent o evoluție ascendentă, fapt ce determină apariția arieratelor. Pentru anul 2013, situația este mai gravă, suma propusă Spitalului Județean de Urgență Reșița de către Casa de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin acoperind doar 66% din nivelul optim de funcționare în parametri normali ai acestei unităţi spitaliceşti.
Mai mult, cifra ofertată nu acoperă nici măcar suma minimă contractabilă, așa cum reiese din aplicarea formulelor de calcul asumate de CNAS, potrivit managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Reşiţa, dr. Dumitru Secăşan.
Dacă în anul 2010 pentru aceste servicii au fost alocaţi peste 41 milioane lei, în 2011 această sumă a coborât sub 38 de milioane. Scăderea a continuat şi în 2012, când s-au primit aproape 35 milioane lei, pentru ca anul acesta suma să ajungă la aproximativ 32 de milioane de lei.
La momentul semnării contractului pentru 2013, conducerea Spitalului Județean de Urgență Reșița a semnalat conducerii CJAS Caraș-Severin că nu se respectă minimul contractabil, fiind acoperită doar 73% din suma minimă rezultată din normele Contractului-cadru.
Din aceste motive, contractul pentru anul în curs a fost semnat cu obiecţiuni din partea SJU Reșița. În fiecare an, peste 4.000 de cazuri realizate și validate rămân nedecontate de către Casa de Asigurări de Sănătate, din lipsa fondurilor. „În anul 2011, de la înființarea ambulatoriului ca structură integrată, au fost furnizate servicii medicale în valoarea de aproape 153.000 lei, iar în 2012 în valoare de aproape 360.000 lei, furnizarea de servicii spitalicești de tip spitalizare de zi, pe care Casa de Asigurări de Sănătate nu le acoperă conform ofertei noastre de servicii depuse în perioada de contractare. În 2013, deși s-au oferit servicii de 936.000 lei, au fost contractate servicii de 640.000 lei, sumă sensibil mai mică decât cea din 2012, care a fost de peste 686.000 lei“, a mai amintit dr. Secăşan.
Flavius Rotariu