Reactualizat la:

Tot „Bau Bau“ hotaraste cu parcarile

Tot „Bau Bau“ hotaraste cu parcarile
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – În cazul problemelor legate de funicular şi de parcările cu plată, administraţia reşiţeană promitea, încă de la finele anului trecut, o soluţie în luna ianuarie.

 (8 comentarii)

Rectifica

Şi asta dacă nu în ambele cazuri, măcar într-unul dintre ele. Ei bine, consilierii locali n-au mai ajuns să dezbată proiecte în calitate de aleşi ai reşiţenilor, ci doar le-au discutat la o şuetă, în calitate de politicieni. Şi atât! Discuţiile s-au purtat nu prin reprezentare, la vot, în şedinţă de consiliu, ci într-o întâlnire între liderii grupurilor politice, care nu au adus în discuţie vreo eventuală soluţie ci… transmiterea de comunicări şi de informări către cei mai variaţi destinatari.

„Cu privire la parcări, peste câteva zile, în 30 ianuarie, vom primi răspunsul dacă preiau parcările. Au fost notificaţi cei de la firma Eco Bau să preia cele 641 de locuri de parcare. Dacă dânşii nu doresc, este clar că cineva ar trebui să le administreze, adică noi, primăria. Sau le scoatem din nou la licitaţie. Dar mai multe o să aflăm peste câteva zile la următoare şedinţă, care se va desfăşura, cred, la începutul săptămânii viitoare. Să vedem punctul lor de vedere. Juridic trebuia să parcurgem şi acest ultim pas, asta am făcut şi asta vom face“, a precizat Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei.

Încă din 2012, firma care a câştigat procesul cu primăria pentru parcări şi-a schimbat numele în Sebgon, iar în acte administraţia reşiţeană a predat peste 2.000 de locuri de parcare, plus spaţii de pe străzi întregi, fără a se stabili câte locuri de parcare ar avea. Reducerea numărului de parcări de la 2.000 la 641 ar presupune o evidentă reducere a redevenţei. Indiferent de situaţie, însă, revenirea operatorului privat va „învia“ şi amenzile pentru parcare deja aplicate.



Comentarii 8

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Puţină sudoare pentru bănuţii de asistat social
REŞIŢA - Şi în această lună, câteva persoane care primesc ajutorul minim garantat de la stat, au fost la muncă [...] mai multe »
Socoteli şi distracţie de Ziua Diasporei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană trage din nou, linie, de Ziua Diasporei, organizând cea de-a patra ediţie a [...] mai multe »
Investitorii au prins curaj pe Muntele Mic
MUNTELE MIC - Investițiile făcute de Romeo Dunca la Muntele Mic în ultimii ani au dat curaj și altora să facă la [...] mai multe »
Gunoiul aruncat în ograda TMK sfidează orice bun simţ! Autorităţile tac!
REŞIŢA - Conducerea TMK-Reşiţa a sesizat în repetate rânduri situaţia sfidătoare referitoare la faptul că [...] mai multe »
O tânără a încasat bătaie în stradă până a ajuns la spital
REŞIŢA - S-a întâmplat marţi, 20 august, în plină zi, pe Calea Caransebeşului din Reşiţa, când oamenii legii [...] mai multe »
Templul lui Apollo este pe drumul dintre Caransebeş şi Oţelu Roşu
CARANSEBEŞ - Arheologul Adrian Ardeţ, de la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din [...] mai multe »
Şi chinezii vor în România! În drum spre Germania…
GRĂDINARI - O familie de chinezi a ajuns în judeţul nostru după ce a traversat lumea cu avionul, a călătorit cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou