CARAȘ-SEVERIN – Reprezentanții a peste 120 de firme care activează în Caraș-Severin au fost invitați la Topul firmelor pe anul 2015, organizat de Camera de Comerț și Industrie Caraș-Severin. Potrivit președintelui instituției, Petru Buzzi, cea de-a XXII-a ediție continuă un trend descendent impus de o economie județeană aflată la coada topului național.
„La sfârşitul fiecărui an organizăm Topul firmelor, o manifestare ajunsă la cea de-a XXIII-a ediţie. Peste 120 de societăţi comerciale, oameni de afaceri care au demonstrat, în 2015, că au vrut să facă ceva, să creeze plus-valoare, că pot să-şi asigure lor, familiilor lor, angajaţilor acestora, veniturile necesare pentru a exista într-o lume, într-o ţară şi într-un judeţ în care se pare că lucrurile merg din ce în ce mai prost. Noi sperăm ca, de anul viitor, lucrurile să se schimbe mai bine, pentru că în fiecare an am sperat acest lucru, dar lucrurile au mers din rău în mai rău“, a explicat Petru Buzzi, președintele Camerei de Comerț și Industrie Caraș-Severin.
Sistemul Camerelor de Cormerţ din România încearcă să fie un sprijin pentru mediul de afaceri, fapt pentru care, prin reprezentantul său cel mai important, preşedintele Camerei de Comerţ a României a început să iasă în public şi să dialogheze cu autorităţile statului, cu Guvernul sau Preşedinţia, pentru a găsi soluţiile cele mai bune, astfel încât mediul de afaceri să se dezvolte şi să prospere. „Cred că am devenit deja un partener al statului, noi, Camerele de Comerţ, iar dacă acesta va fi receptiv la ceea ce noi gândim şi spunem, lucrurile vor merge spre bine. Eu îi felicit pe toţi cei care sunt prezenţi în Topul firmelor, pentru rezultatele pe care le-au avut şi sper ca şi în viitor să dea mai mult, mai bine, pentru ca economia judeţului Caraş-Severin să revină acolo unde a fost odată. Anul 2015 a fost un an prost, un an care a stat sub semnul indeciziei de la nivel înalt, un an în care nimeni nu a luat hotărâri, un an în care s-a trăit sub forma unei vendette, în care oamenii de afaceri au fost mai mult opresaţi decât ajutaţi de către Statul Român. Cred că este momentul ca în România să existe predictibilitate şi coerenţă în gândirea Guvernului şi a instituţiilor subordonate acestuia, o coerenţă în ceea ce priveşte o strategie pentru România, pentru regiunile României, pentru judeţele României, pentru fiecare localitate din toate judeţele ţării. Din păcate, la această oră, nu există asemenea strategii şi totul se face după ureche. Judeţul Caraş-Severin e pe ultimele locuri de mai multă vreme. Contribuţia acestui judeţ la Produsul Intern Brut al României este, în medie, de 0,5%, anul trecut chiar mai puţin, de 0,4%. Pe Regiunea de Vest, contribuţia Caraş-Severinului este de doar cinci procente“, a adăugat Buzzi.