Reactualizat la:

Toate drumurile, la Minister

CARANSEBEŞ – Legislativul local a completat lista tronsoanelor de drum cedate statului.

Rectifica

Pe lângă multiplele avantaje pe care le implică poziţia sa geografică, municipiul Caransebeş are, din acelaşi motiv, şi un dezavantaj.

Traficul greu, intern şi internaţional, face ca porţiunile de drum de pe raza municipiului să fie serios afectate, fapt care generează cheltuieli nedorite de la bugetul local.

Sătui să tot investească în nişte drumuri de pe urma cărora alţii au de câştigat, reprezentanţii administraţiei locale au iniţiat, în vara acestui an, un demers curajos: au propus trecerea a peste şapte kilometri de drum din proprietatea publică a municipiului Caransebeş şi administrarea consiliului local, în proprietatea statului şi administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.

Altfel spus, s-a cerut ca ministerul să se ocupe şi de repararea a trei tronsoane de drum, ce însumează cei şapte kilometri.

Deşi răspunsuri clare nu au venit din partea guvernului, au existat semnale încurajatoare: prezent la Caransebeş în luna iunie a acestui an, Ludovic Orban, ministrul Transporturilor, a declarat că va susţine solicitarea cu pricina.

Orban chiar a plusat, declarând că nu doar cei şapte kilometri de drum vor fi preluaţi de minister, ci toate drumurile naţionale ce traversează municipiul.

În consecinţă, legislativul caransebeşean a completat vechea solicitare, adăugând încă 0,5 kilometri de drum, de la intersecţia DN6 cu DN58 şi până la intrarea în cartierul Valea Cenchii.

Rămâne ca municipalitatea să aştepte emiterea unei hotărâri de guvern, prin care solicitarea să fie aprobată şi pusă în practică.

Iulius Pîrvu

iulius.pirvu@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Infractorii nu dorm! Trebuie să fim pe baricade!
CARAȘ-SEVERIN - A spus ministrul Marcel Vela, cerând maximum de implicare în organizarea celui de-al doilea tur al [...] mai multe »
Un şef de poliţie nu face politică!
REŞIŢA - La conferinţa de presă susţinută joi de preşedintele PSD Caraş-Severin, Luminiţa Jivan, s-a făcut [...] mai multe »
Avram, trimis la aer curat
CARAŞ-SEVERIN - Zilele trecute, Marcel Vela declara că are în vizor situația unui inspectorat politizat de către [...] mai multe »
PNŢCD sprijină PSD Caraş-Severin la alegerile de duminică
CARAŞ-SEVERIN - Anunţul a fost făcut de preşedintele Dan Sârbu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la [...] mai multe »
Poţi să mori de gripă doar dacă nu te vaccinezi!
REŞIŢA = În judeţ a sosit şi ultima tranşă de vaccinuri antigripale repartizate de către Ministerul [...] mai multe »
Toate firmele de deratizare, la control!
ROMÂNIA - Decizia aparține ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela și a fost luată ca urmare a tragediei de la [...] mai multe »
Polonezii redeschid combinatul siderurgic de la Oţelu Roşu?
OŢELU ROŞU - Se pare că zvonul de redeschidere a uzinei de pe Valea Bistrei va fi o certitudine, iar după şapte ani [...] mai multe »
Transal Urbis își face o nouă stație de sortare
CARANSEBEȘ - Operatorul de salubritate și transport din Caransebeș vrea să mute stația provizorie din zona Gării [...] mai multe »
Nu cred că a uitat Caransebeșul!
CARANSEBEŞ - Asta spune primarul Felix Borcean despre noul ministru de Interne, Marcel Vela, relațiile acestuia în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou