Reactualizat la:

Toamna se numără… scumpirile

Toamna se numără… scumpirile
REŞIŢA – Producătorii spun că cele mai mari scumpiri ale toamnei sunt în industria panificaţiei.

Chiar dacă salariile bugetarilor au scăzut cu 25%, veniturile angajaţilor din mediul privat sunt şi ele mai mici şi, în consecinţă, puterea de cumpărare s-a diminuat drastic. Din cauza inundaţiilor din vară, recoltele de grâu au fost afectate în proporţie de 20-30%, motiv pentru care producătorii estimează că preţul pâinii va creşte chiar şi cu 30 de procente.

În plus, producătorii din industria alimentară spun că vom plăti mai mult şi pentru legume. Explicaţia pare aceeaşi în fiecare an. Dacă e secetă n-au crescut plantele, iar anul acesta ploile şi inundaţiile au afectat serios culturile. Tot din cauza ploilor, producătorii spun că se vor scumpi şi lactatele, mierea, şi chiar uleiul. Pentru că preţurile la raft vor fi din ce în ce mai mari, o soluţie ar fi cumpărăturile din piaţă, însă trebuie să ştiţi că nici aşa nu veţi economisi prea mulţi bani.

Ţăranii spun că nu au crescut preţurile faţă de anul trecut, pentru că şi aşa lumea nu mai are bani şi trebuie şi ei să trăiască. Însă, ca să nu piardă în faţa magazinelor, care şi aşa le-au „furat“ clienţii mai ocupaţi, producătorii care îşi vând singuri marfa la piaţă au adoptat şi ei varianta vânzării pe tichete de masă. Şi nu vom plăti mai mult doar pentru alimente, asta pentru că şi preţul biletelor de tren se majorează, începând cu 15 septembrie 2010, cu 8%.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă cu subsemnatul și renunță la pensia specială
REŞIŢA - Primarul Reşiţei, Ioan Popa, şi-a semnat declaraţia în faţa unui notar public, documentul fiind postat [...] mai multe »
Olariu cumpără din Germania pentru Aeroportul Caransebeș
CARANSEBEȘ - Așa cum ați putut citi zilele trecute în Jurnal CS și pe Caon.ro, omul de afaceri Gabriel Olariu [...] mai multe »
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou