Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Am vrut să ştim cât îi costă pe părinţi începerea şcolii. După o vizită prin magazine, am ajuns la concluzia că, pentru un boboc, părinţii cheltuie peste 500 de lei. Suma poate scădea pe măsură ce bobocii cresc căci rechizitele şi ghiozdanul pot fi „moştenite” de la un an la altul. Chiar şi aşa, cheltuiala e mare.

Magazinele au afişat deja primele promoţii prilejuite de începerea şcolii. Fie că vorbim despre îmbrăcăminte şi încălţăminte sau despre rechizite, reducerile sunt de 20-25%. Chiar şi aşa, când părinţii trag linie, observă că au de scos din buzunar o sumă frumuşică. Mai exact, suma urcă spre 600 de lei, la promoţie desigur. Am încercat să ne punem în ipostaza părinţilor, să găsim preţurile cele mai accesibile, să căutăm cel mai bun raport preţ-calitate, să limităm cât mai mult coşul de cumpărături.

Ghiozdan şi rechizite

Doar ghiozdanul costă 80 de lei, vorbind aici despre cel mai ieftin dintre cele pe care le-am văzut noi. Iar în ghiozdan intră câte un caiet de matematică şi unul dictando, fiecare în valoare de 1,7 lei (caiete cu 80 de file), un caiet tip, cu 60 de bani, un vocabular cu 50 de bani, un caiet de muzică şi unul de biologie, cu 80 de bani fiecare, o carte de colorat, cu 17 lei şi un bloc de desen A4 cu 16 file, cu 2 lei. Până acum, ghiozdanul şi conţinutul său au sărit un pic este 100 de lei, fără a mai socoti coperţile pentru cărţi şi caiete.

Dar tot în ghiozdan îşi găseşte locul şi penarul cu tot ce conţine el. Cel mai ieftin penar pe care l-am găsit valorează 23 de lei. În penar, bobocelul duce mândru stiloul, în valoare de 17 lei, creionul, 5 lei setul cu patru bucăţi, radiera şi ascuţitoarea în valoare de un leu fiecare. Şi iată cum cheltuiala părinţilor a crescut cu încă 47 de lei.

Dar micul învăţăcel are nevoie de carioci şi creioane colorate, câte 25 de lei setul pentru fiecare în parte, set geometric şi set de acuarelă care costă 12 lei, respectiv 10 lei, precum şi de o mică socotitoare, în valoare de 12 lei, care să-l ajute la adunări şi scăderi. Adică alţi 84 de lei cheltuiţi de mami şi tati care, până acum, au cheltuit cam 230 de lei.

Hăinuţe pentru şcolari

Dar bobocelul are nevoie şi de îmbrăcăminte adecvată. Pantalonii noi costă 40 de lei, la fel vesta şi pantofii, jacheta costă 35 de lei, iar bluza înseamnă alţi 25 de lei. Adică alţi 180 de lei se adaugă la cheltuiala părinţilor. Până acum, nota de plată a celor mari a a trecut de 400 de lei. Şi cumpărăturile nu sunt gata deoarece programa şcolară cuprinde şi ore de educaţie fizică, pentru care şcolarul are nevoie de echipament adecvat. Un trening costă 80 de lei iar o pereche de încălţăminte sport scoate din buzunarul părinţilor alţi 40 de lei. Dacă adunăm şi această sumă, ajungem la 520 de lei.

Dar lista rămâne deschisă dacă ne gândim că micii şcolari ar putea avea şi alte nevoi iar unele şcoli au introdus uniforma pentru elevi. Pe scurt, o mică avere cheltuită de părinţi acum când până şi vara se pregăteşte să-şi ia rămas-bun…