Reactualizat la:

TMK REŞIŢA menţine vie flacăra oţelului: pentru Reşiţa şi tinerii ei!

TMK REŞIŢA menţine vie flacăra oţelului: pentru Reşiţa şi tinerii ei!
ADVERTORIAL. Uzina, pe lângă investiţiile pe care le face pentru bunul mers al activităţii, întotdeauna a fost partenerul de nădejde al instituţiilor reşiţene care se ocupă de viitorul tinerilor. Dovadă în acest sens sunt parteneriatele încheiate cu Universitatea „Eftimie Murgu“, dar şi convenţiile anuale care permit ca studenţii de la Inginerie să facă practică în cadrul uzinei. La acestea se adaugă parteneriatul pentru formare profesională a elevilor, prin învăţământul profesional de stat, parteneriat valabil până în anul 2020.

Rectifica

TMK Reşiţa face parte din Consiliul Consultativ din cadrul Inspectoratului Şcolar Caraş-Severin. Pentru că în apropierea uzinei se află Liceul „Diaconovici- Tietz“, TMK REŞIŢA a făcut o serie de investiţii menite să creeze un climat normal la instituţia de învăţământ.

– Asfaltare bretea pasaj Liceul „Diaconovici Tietz – Biserica Catolică“: 128.859 lei (fără TVA);

– Amenajare platformă betonată interior TMK : 6.404.787 lei (fără TVA);

– Amenajare poartă acces Nr. 3 : 962.361 lei (fără TVA);

– Sistem supraveghere video acces platformă TMK : 404.200 lei (fără TVA);

– Amenajare Depozit Fier Vechi descoperit : 8.783.364 lei (fără TVA);

– Închidere cu panouri fonoabsorbante Biserica Catolică: 467.624 lei (fără TVA);

– Închidere cu panouri fonoabsorbante Hala Oţelărie: 2.176.515 (fără TVA).

Sunt doar câteva dintre acţiunile şi investiţiile care demonstrează că TMK REŞIŢA nu manifestă indiferenţă când este vorba de învăţământ, tineri, viitorul Reşiţei.

DE REŢINUT

Situaţia uzinei siderurgice din Reșița s-a schimbat radical în 2004 când pachetul majoritar de acțiuni a fost achiziționat de către grupul TMK. În momentul privatizării, uzina avea funcțională Oțelăria Electrică (compusă din cuptor EBT de 100 t și instalația LF ) și Laminorul Degrosisor și de Semifabricate iar Maşina de Turnat Continuu era depozitată în containerele cu care a fost livrată de firma spaniolă care a fabricat-o. Epurarea gazelor arse de la Oțelăria Electrică se făcea prin metoda umedă care utiliza scruberele ce deserviseră furnalul nr.1. Pe lângă randamentul foarte mic de captare și epurare din activitate rezultă ca deșeu șlamul care se depozita în iazurile decantoare din Valea Țerovei

Această situaţie dezastruoasă, cauzată de poluarea puternică a aerului, solului şi apei pluviale/freatice şi situaţia particulară a uzinei amplasată în mijlocul zonei rezidenţiale, a determinat stabilirea de către Agenţia de Mediu Caraş-Severin a unui amplu Program de Conformare cu măsuri menite să aducă îmbunătăţiri semnificative calităţii factorilor de mediu .

Având la bază acest Program de Conformare, grupul TMK a întocmit și finanțat un program ambițios de investiții în domeniul protecției mediului, inclusiv investiţii tehnologice menite să aducă uzina la nivelul celor mai performante din domeniu, care să răspundă cerinţelor de calitate ale clienţilor produselor finale – ţevile laminate la ARTROM-Slatina. Punerea în funcțiune a instalației de desprăfuire, investiţie care a costat 8.000.000 $, a avut ca efect reducerea semnificativă a emisiilor de pulberi fugitive şi a celor în suspensie evacute la coş. Astfel, față de anul 2004 – an în care TMK a preluat controlul asupra uzinei din Reșița , scăderea emisilor a fost de 98,87 %. Practic funcționarea instalației de desprăfuire conduce la captarea între 12 si 17 t praf/zi , praf care înainte de 26 octombrie 2005 se degaja în atmosfera orașului.

CONCLUZIE:

FLACĂRA OŢELULUI PRODUS ÎN TMK REŞIŢA MENŢINE VII O TRADIŢIE, O COMUNITATE, UN VIITOR. IAR VIITORUL, CREDEM NOI, PRIMEAZĂ ÎN FAŢA ORICĂROR INTERESE MESCHINE!



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Anunturi, advertorial
ANUNT (P)
REȘIȚA - Având în vedere condițiile meteo nefavorabile pentru desfășurarea acțiunii de dezinsecție aeriană [...] mai multe »
Caransebesenii iubesc produsele AGIL
ADVERTORIAL - Magazinul AGIL, de pe str. Efrem Zacan, Nr. 6 A, îi aşteaptă pe toţi iubitorii de produse de calitate. mai multe »
TMK RESITA ANGAJEAZA
REȘIȚA - TMK Reșița angajează economist și inginer tehnolog! mai multe »
ANUNT (P)
CARAȘ-SEVERIN - Ministerul Finanţelor Publice. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Direcţia Generală [...] mai multe »
ANUNT (P)
BOCȘA - Ministerul Finanţelor Publice. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Direcţia Generală Executări [...] mai multe »
AGIL a deschis un nou magazin in zona INTIM din Resita
ADVERTORIAL - Un nou magazin AGIL şi-a deschis uşile pentru reşiţenii iubitori de produse de calitate. Încă de la [...] mai multe »
ANUNT (P)
MOLDOVA NOUĂ - Ministerul Finanţelor Publice. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Administraţia [...] mai multe »
AGIL dă startul la grătare! În toate magazinele din judeţ!
ADVERTORIAL. În Caraş-Severin, produsele AGIL le găsiţi în magazinele din Reşiţa, Caransebeş, Bocşa, Oţelu [...] mai multe »
TMK RESITA ANGAJEAZA (P)
REȘIȚA - TMK REȘIȚA SA angajează inginer de mediu! mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou