REŞIŢA – Şi la Reşiţa zilele de 28 şi 29 septembrie sunt dedicate educaţiei nonformale. În celebrarea acestui eveniment sunt implicate mai multe organizaţii şi unităţi de învăţământ din municipiu.
Pe parcursul după-amiezei de 28 septembrie 2012 în zece unităţi de învăţământ din municipiul Reşiţa se vor desfăşura activităţi în cadrul ZEN prin intermediul cărora se doreşte dezvoltarea abilităţilor de viaţă sănătoasă. Astfel, Organizaţia „Salvaţi Copiii“ – filiala Caraş-Severin îşi propune să aducă în mediul formal, în sălile de clasă, prin metode nonformale, ideea de a petrece un timp „altfel“ şi totodată învăţând elevii să prepare mici gustări reci, igienă personală, croitorie folosind metode nonformale de educaţie.
Acestea vor fi implementate în conştiinţa tinerilor prin activităţile „Mănânc sănătos – sunt sănătos“, „Să dăm o palmă microbilor“ şi „Cu mânuţele astea două, mi-am făcut o haină nouă“. Tot în 28 septembrie, Colegiul Tehnic din Reşiţa va desfăşura proiectul „Ateliere de creativitate“.
În cadrul acestei activităţi doritorii se pot alătura tinerilor pentru a învăţa să confecţioneze sau să repare bijuterii şi obiecte hand-made. Activităţile vor avea loc vineri, 28 septembrie, începând cu ora 10.00 la sediul Banatica al Bibliotecii Judeţene şi începând cu ora 12.00 la secţia Centru a aceleiaşi biblioteci. De asemenea, Grupul Local de Tineret „Arcus“ îi va învăţa pe elevii Şcolii cu clasele I-VIII Nr.9 din Reşiţa să confecţioneze origami uriaşe, metodele de confecţionare fiind prezentate prin jocuri. Implicaţi direct vor fi elevii claselor a III-a şi a IV-a, dar şi toţi cei prezenţi la eveniment.
Campania numită „Eu NU sunt Anomic“, îşi desfăşoară majoritatea activităţilor pe facebook. Nu de mult s-a făcut o statistică, din care a rezultat faptul că tinerii din ziua de astăzi suferă de anomie, afecţiune ce reprezintă dezordinea, dezorganizarea într-o societate. Campania desfăşurată de Consiliul Judeţean al Elevilor Caraş-Severin constă în învăţarea metodei experienţiale. Poţi lăsa un comentariu pe adresa de facebook „Eu nu sunt Anomic“.
Comentariul o să atingă două părţi. Prima cu un model, exemplu, o trăire o mărturie, din organizaţia pe care o reprezinţi sau din propria ta viaţă şi în cealaltă să explici ce ai învăţat tu personal, în urma acesteia. Pe lângă acestea tinerii din cadrul Centrului de Voluntariat Reşiţa vor organiza un Flash-mob nonformal, acţiune ce va avea loc vineri, de la ora 18.00, în toată ţara şi se va desfăşura în acelaşi fel. Cei interesaţi pentru evenimentul din Reşiţa pot scrie la voluntariat_resita@yahoo.com sau pot veni la Centrul de Tineret Mansarda, Al.I.Cuza, nr. 20 – blocul fetelor, ultimul etaj, joi, 27 septembrie, între 17.00 şi 19.00.
Lavinia Predescu