Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Festivalul are loc luna aceasta iar premiile puse în joc de organizatori depăşesc suma de 8.000 de lei.

Cea de-a XIII-a ediţie a festivalului concurs naţional de interpretare vocală, ce aduce un omagiu Marianei Drăghicescu, supranumită „privighetoarea Banatului“, se va desfăşura în perioada 23 – 27 septembrie, în Timiş şi Caraş-Severin. Concursul se adresează soliştilor vocali cu vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani.

Potrivit regulamentului, participanţii trebuie să interpreteze o doină sau o baladă fără acompaniament muzical, şi o piesă din zona de provenienţă a concurentului, de această dată cu acompaniament. Pentru preselecţie, pe lângă probele de concurs, participanţii au obligaţia să prezinte o piesă la alegere din repertoriul Marianei Drăghicescu. Fişa pentru înscrierea în concurs poate fi descărcată de pe site-ul ccajt.ro, urmând ca mai apoi aceasta să fie trimisă, împreună cu partitura piesei, pe adresa Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, situat pe strada E. Ungureanu, la Nr. 1; Cei care au la dispoziţie un fax, pot expedia fişa de înscriere la numărul 0256/435566 sau pe adresa de e-mail : ccajt@ccajt.ro. Înscrierile se fac până în data de 22 septembrie.

Preselecţia concurenţilor va avea loc în data de 23 septembrie, începând cu ora 14.00, la sediul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş. Organizatorii evenimentului menţionează că pentru concurenţii calificaţi se asigură, din seara zilei de 23 septembrie, cazarea şi masa. În schimb, transportul tuturor concurenţilor va fi suportat fie direct de către concurent, fie de către instituţia care l-a delegat şi trimis.

Concursul se va desfăşura în 24 septembrie, începând cu ora 19.00, în sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timişoara, în timp ce gala laureaţilor va avea loc în 27 septembrie, în satul Bogâltin, comuna Cornereva, locul naşterii Marianei Drăghicescu.

Premiile puse în joc de organizatori depăşesc suma de 8.000 de lei. Iată care sunt acestea: trofeul Mariana Drăghicescu – 2.500 de lei, premiul I – 2.000 de lei, premiul II – 1.500 de lei, premiul III – 1.000 de lei, menţiune I – 500 de lei, menţiunea II – 500 de lei şi premiul special Mariana Drăghicescu – 500 lei.

Organizatorii acestui concurs de interpretare sunt Asociaţia Mariana Drăghicescu, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş şi TVR Timişoara, iar partenerii şi finanţatorii săi, Consiliile judeţene Timiş şi Caraş-Severin, primăriile Timişoara, Reşiţa, Cornereva şi Filarmonica Banatul.