Reactualizat la:

Tinerele sperante, pregatiri in Timis

Tinerele sperante, pregatiri in Timis
Scris de S.M. - CARAȘ-SEVERIN – Cei mai talentați fotbaliști cărășeni născuți în 2005 au disputat partide de verificare în județul vecin.

Rectifica

Proiectul de formare şi promovare a celor mai buni fotbalişti cărăşeni născuţi în 2005 a continuat la mijloc de noiembrie cu o nouă etapă. Astfel, selecţionata AJF 2005 a efectua un minicantonament la Jimbolia, prilej cu care tinerele speranţe din Caraş-Severin au susţinut şi două meciuri amicale cu rol de verificare. Primul joc s-a disputat la Sânnicolau Mare, acolo unde echipa cărăşeană antrenată de profesorul Robert Nosal a întâlnit formaţia tinerilor fotbalişti de la clubul Unirea. Meciul s-a încheiat cu scorul de 9-1 în favoarea selecţionatei din Caraş-Severin. Cel de-al doilea joc a avut loc la Jimbolia, adversarii cărăşenilor fiind tinerii fotbalişti ai Şcolii de Fotbal Marcel Băban.

„La acest joc, s-a convenit ca echipa locală să folosească şi jucători mai mari, născuţi în 2004, iar partida să se joace în 11, mai ales că la această vârstă se face trecerea de la 8+1 la jocul în 11. Acest meci s-a încheiat cu scorul de 4-3 în favoarea cărăşenilor, care au avut jocul sub control”, a precizat Florin Ştiube, în calitate de reprezentant al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin.

Proiectul fotbalistic privind selecţionata 2005 a judeţului este derulat de AJF Caraș-Severin, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Caraş-Severin.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Reșița, neînvinsă de timișorenii din Liga a II-a
REȘIȚA - După ce a remizat cu scorul de 3-3 cu Politehnica Timișoara, elevii lui Leontin Doană au terminat la [...] mai multe »
Viitorul Caransebeş a transferat aproape o echipă întreagă
CARANSEBEȘ - Cum până la reluarea Campionatului Ligii a IV-a nu mai e mult, Viitorul Caransebeş continuă [...] mai multe »
Un nou succes fără emoții pentru handbaliști
REȘIȚA - Handbaliștii de la CSM Școlar Reșița s-au impus sâmbătă, 16 februarie, cu scorul de 41-24, acasă, în [...] mai multe »
Voința Lupac se pregătește pentru retur
REȘIȚA - Voința Lupac a câștigat primul amical din 2019 cu scorul de 3-1 în fața tinerilor de la CSM Reșița. [...] mai multe »
Rosso-nerii, prea buni pentru CSM Lugoj
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a disputat miercuri, 13 februarie, un nou joc amical cu formația CSM Lugoj. De această [...] mai multe »
Fotbalul iese de la vestiare în martie
CARANSEBEȘ - Echipa Viitorul Caransebeş, care s-a confruntat cu câteva probleme în pauza competiţională, fiind [...] mai multe »
Premierea sportivilor, unul dintre obiectivele DJST
REȘIȚA - Una din primele sarcini ale noului director al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Caraș-Severin [...] mai multe »
Alex Chicin aduce două medalii judo-ului caransebeşean
CARANSEBEȘ - La sfârşitul săptămânii trecute, tânărul caransebeşean Alexandru Chicin a participat, în [...] mai multe »
Handbaliștii încep returul
REȘIȚA - Echipa de seniori se pregătește pentru primul meci oficial din 2019. Elevii lui Ilie Vaidasigan au stat în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou