Reactualizat la:

Timpul încă mai vorbeşte la Bănia

Timpul încă mai vorbeşte la Bănia
BĂNIA – Şcoala din localitate găzduieşte un interesant muzeu al satului, cu piese de mare valoare istorică.  | Video Video

 (1 comentariu)

Rectifica

„Tradiţia este flacăra ce mai pâlpâie încă, veghind la eternitatea neamului. O vedem din ce în ce mai mică şi încercăm să-i dăruim o parte din sufletul nostru, pentru a nu o lăsa să moară“. Cu aceste cuvinte au prezentat elevii Şcolii din Bănia muzeul satului care este amenajat chiar la ei în şcoală.

Cărămizi cu ştampile romane, unelte preistorice, cărţi în limba chirilică, zeci de costume populare, un război de ţesut, arme şi săbii din diferite veacuri, roţi de car şi documente austro-ungare sunt zestrea pe care muzeul o pune oricărei minţi luminate care va încerca a iscodi trecutul localităţii şi al locuitorilor ei.

„Din dorinţa de a păstra, de a conserva unele din obiectele din gospodăria ţărănească tradiţională, regretatul profesor Mircea Achim a iniţiat în anii 1972-1974 cercul «Căutătorii de comori». Cu ajutorul elevilor au fost adunate numeroase obiecte, înfiinţându-se un mic muzeu“, povesteşte primarul Alexandru Albu.

Acum mai bine de 1.200 de exponate împodobesc preţiosul muzeu. Acestea sunt aranjate după modul lor de folosinţă: obiecte din curtea casei, cuina de vară, obiecte din camera de locuit, unelte şi meşteşuguri, cărţi dar şi arme. Sunt expuse şi o sumedenie de costume populare, unele vechi de peste 100 de ani.

Toate, stau cuminiţi, aşteptându-şi timpul când mâini şi minţi iscusite le vor cerceta pentru a scrie istoria acestor locuri.

Cristian Franţ
cristian.frant@informmedia.ro



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Cican acuză un „sistem aproape mafiot” la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Pe măsură ce ia contact cu problemele spitalului, noul manager vorbește în termeni tot mai duri de [...] mai multe »
Din păcate, Moldova Nouă a rămas tot… veche
MOLDOVA NOUĂ - Primul oraş românesc pe care îl vizitează Dunărea în călătoria spre Marea Neagră se prezintă [...] mai multe »
Hurduzeu insistă pentru covoarele asfaltice din judeţ
CARAŞ-SEVERIN - În urma rectificării pozitive, aproape 6 milioane lei au fost alocați de Consiliul Judeţean pentru [...] mai multe »
N-avea nimic: nici acte, nici noroc. Dar avea alcool!
DOCLIN - Marţi seară, în jurul orei 22.00, poliţiştii rutieri aflaţi în timpul serviciului pe DJ 585, între [...] mai multe »
Cărăşenii au dat aproape 3.000 de telefoane false la 112
CARAŞ-SEVERIN - Toate în primele nouă luni ale anului, cifra reprezentând mai mult de un sfert din totalul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou