Reactualizat la:

Timiş – oficial PNL

Ioan Timis Ioan Timis
DEVA – Deputatul hunedorean Ioan Timiş s-a înscris oficial, duminică, în Partidul Naţional Liberal după ce la alegerile generale a candidat pe listele Partidului Social Democrat.

Fostul deputat social-democrat a putut fi văzut la acţiunile PNL încă din luna august a acestui an, când a făcut primul anunţ că va părăsi PSD şi se va înscrie în organizaţia liberalilor hunedoreni.

Parlamentarul va ocupa funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei PNL Brad şi se va ocupa, în paralel, şi de coordonarea organizaţiilor liberale din zona Văii Jiului, a declarat preşedintele filialei judeţene PNL Hunedoara, Mircia Muntean.

Deputatul Ioan Timiş a fost unul dintre parlamentarii care au susţinut Platforma Stolojan-Stoica, idee la care a renunţat din data de 4 decembrie.
„Platforma a fost calul troian al lui Traian Băsescu lăsat în faţa porţilor liberale. Dacă ar fi fost primit înăuntru, ar fi fost vai şi amar de PNL”, a afirmat deputatul Ioan Timiş. În opinia sa, PNL ar trebui să împiedice formarea noului Partid Liberal Democrat, chiar printr-o acţiune în instanţă.

M.S.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria HUON Ştirile judeţului Hunedoara
Tehnologii noi în materie de prelucrarea lemnului
La fiecare târg sau expoziţie de profil în materie de prelucrare a lemnului se prezintă de către producători [...] mai multe »
Locuri de munca pentru vorbitorii de franceza sau germana! Recomandarile sunt premiate cu 1000 USD!
Avand operatiuni in patru orase din România (București, Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Timișoara), compania [...] mai multe »
Crima urmata de sinucidere! Copilul celor doi a asistat la tragedie
Caz terifiant  in Hunedoara: un barbat si-a injunghiat sotia si apoi s-a spanzurat! Copilul de patru ani a [...] mai multe »
Un mort si doi raniti dupa ce un autoturism s-a ciocnit cu un autocar, pe DN 7
O persoană a murit, iar alte două au fost rănite, luni dimineaţă, după ce autoturismul în care se aflau s-a [...] mai multe »
Goran Bregovic a concertat la Deva. Artistul i-a dedicat o melodie jurnalistului Mile Carpenisan
Goran Bregovic a lăsat Deva fără cuvinte, vineri seara. Ritmurile balcanice care au răsunat în faţa a peste 4000 [...] mai multe »
Ponta cere solutii pentru incalzirea din Brad: Stam 100 de ani fara sa facem nimic, cu primar in greva
Premierul Ponta i-a cerut prefectului din Hunedoara să găsească o soluţie pentru asigurarea încălzirii în [...] mai multe »
Reintalneste-te cu tine, FEMEIA completa! (P)
Este numele miniturului organizat de Academia Femeilor in 4 orase din tara: Sibiu- 2 noiembrie, Deva- 3 noiembrie, Arad- [...] mai multe »
Monica Iacob Ridzi s-a inscris in PP-DD
Monica Iacob-Ridzi s-a înscris în PP-DD şi va candida pentru un nou mandat în Camera Deputaţilor în Colegiul 5 [...] mai multe »
Ajutati-o pe Andrada sa traiasca! La doar 17 ani sufera de leucemie
,,Vreau să trăiesc!” Acesta este mesajul Andradei, o tânără adolescentă de doar 17 ani din Călan, județul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou