REȘIȚA – Noua echipă a Reșiței a disputat o dublă amicală, în compania formației MRK Kikinda Grindex, din Serbia. Cele două meciuri de verificare au avut loc la final de săptămână, la Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava.
După ce și-a prezentat lotul și a disputat un prim meci, cu SCM Politehnica II Timișoara, echipa reșițeană a avut parte de un adversar mult mai puternic, sâmbătă și duminică. La Reșița a venit MRK Kikinda Grindex, formație antrenată de Dușan Pasic, cel care câștiga în urmă cu câțiva ani trofee europene cu UCM Reșița. Acesta a fost primit cu multă căldură la Reșița, semn că fanii nu au uitat contribuția sa la performanțele handbalului reșițean.
CSM Școlar Reșița și Kikinda Grindex și-au împărțit victoriile: primul meci a fost câștigat de sârbi, cu 30-24, în al doilea meci s-au impus reșițenii, cu 30-29.
„Am știut de la bun început că vor fi meciuri grele, având în vedere școala de handbal din Serbia. Echipa noastră este în formare, avem seniori care și lucrează și vin și la antrenamente, plus juniorii I. Deocamdată, sunt destul de mulțumit. Dar, într-adevăr, aș vrea mai multe de la ei. Dar, neavându-i tot timpul pe toți la antrenament, trebuie să mai și improvizăm. Sper ca pe viitor să reușim să ne închegăm mult mai bine. Mai avem mult de lucrat la colaborarea între jucători, pe teren, a fost o perioadă scurtă de pregătire. În primul meci cu Kikinda nu am jucat prea bine, în al doilea s-a observat o schimbare în bine. Sunt foarte mulțumit de juniori. Îi introduc pe final sau sporadic în timpul meciurilor. Eu aș vrea ca pe viitor să folosesc câți mai mulți. Vom merge pe 2 septembrie să jucăm în Serbia, cu echipa din Kikinda, iar duminică, 10 septembrie, vom disputa primul meci oficial din istoria echipei, probabil în deplasare cu Universitatea „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, în prima etapă a Diviziei A”, a spus antrenorul Marcel Vulpe.
CSM Școlar: Andy Sămînță, Ovidiu Dumitru, Boban Vuița, Andrei Pascari, Gabriel Boșca, Alexandru Ille, Alexandru Ion, Alexandru Vulpe, Snezan Radosavlevici, Marius Grozăvescu, Raul Heimbach, Raul Bote, Răzvan Daia, Antonio Gîrban, Denis Barbu, Ștefan Drăgan, Claudiu Melen, Sebastian Crăc.