Reactualizat la:

Test PISA sau nu, elevii vor note mari

Test PISA sau nu, elevii vor note mari
CARAŞ-SEVERIN – Deşi unii elevi considerau că vor susţine testul PISA, marţi, 4 mai a.c., aceştia au dat Testul de evaluare naţională.

Rectifica

După susţinerea tezelor cu subiect unic, absolvenţii de clasa a VIII-a din judeţul nostru au susţinut marţi, 4 mai 2010, prima probă a Testului de evaluare naţională şi anume proba la Limba şi literatura română.

Pentru elevi, test PISA sau nu, tot examen se numeşte. Astfel, cu emoţii într-o mai mare sau mai mică măsură, tinerii reşiţeni s-au prezentat la examen cu speranţe la o notă cât mai mare şi chiar dacă testul reprezintă o probă în plus faţă de anii trecuţi aceştia s-au declarat pregătiţi.

„Nu mă aşteptam la introducerea unei noi probe dar orice început este binevenit. M-am pregătit, am învăţat toată noaptea dar am totuşi puţine emoţii. Sper să iau nota 8 sau 9“, ne-a declarat eleva Şcolii cu clasele I-VIII Nr.7 din municipiul nostru, Larisa Motoc.

Deşi optimist cu privire la examen, tânărul Paul Mureşan, elev în clasa a VIII-a B din cadrul aceleiaşi unităţi de învăţământ se declară nemulţumit de faptul că în fiecare an apar noi modificări în codul educaţiei: „trebuia să se continue cu tezele cu subiect unic pentru clasa a VIII-a dar nu am emoţii deoarece am învăţat şi am făcut pregătire la clasă. Sper să fie uşor“. Subiectele nu au necesitat un timp prea mare de gândire acestea reprezentând texte la prima vedere şi de compunere.

„A fost bine. Am primit texte la prima vedere la ambele subiecte: epic şi liric. Sper să iau 9 sau 10“, ne-a mărturisit Sebastian Bulzu, elev la Şcoala cu clasele I-VIII Nr.2 Reşiţa. De anul acesta, admiterea la liceu se va face în baza mediei de absolvire, a rezultatelor la teze şi a testului. Astfel, 50% media de absolvire, 25% rezultate teze şi 25% testul naţional. Absolvenţii de gimnaziu reşiţeni s-au gândit şi la unitatea liceeală în cadrul căreia ar dori să-şi aprofundeze studiile.

Tânărul Sebastian Bulzu, elev la Şcoala cu clasele I-VIII Nr.2 Reşiţa ar dori să urmeze profilul mate-info la Liceul Teoretic „Diaconovici-Tietz“ din municipiu iar colega sa, Andrada Postu, „profilul chimie-biologie la LMF sau Bastilia“.

Lavinia Predescu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa uneste partiile Semenicului
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană a acceptat schimbul de terenuri cu Romsilva, iniţiativă care permite [...] mai multe »
Dle ministru, Regiunea Vest are nevoie de portul de la Moldova Noua
CARAȘ-SEVERIN - Asta i-a spus senatorul liberal Marcel Vela ministrului Transporturilor în interpelarea cu privire la [...] mai multe »
Cod portocaliu si galben in Caras-Severin! Atentie la vant!
CARAŞ-SEVERIN - Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic pentru şase judeţe din sud-vestul [...] mai multe »
A venit cu grenada la scoala, la Bocsa
BOCŞA - O grenadă, pe care tatăl său a găsit-o desfăcută şi, după asamblare, a transformat-o în bibelou, a pus [...] mai multe »
Politica firului de iarba da roade la Resita
REŞIŢA - La mijlocul mandatului de primar, şeful administrativului reşiţean atrage aprecieri pozitive din partea [...] mai multe »
In doua sate din comuna Iablanita se va turna asfalt
IABLANIŢA - Iar acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil din primăvara anului viitor, proiectul privind [...] mai multe »
Primaria Resita a decernat premiile curateniei
REŞIŢA - În plină toamnă, municipalitatea de pe Bârzava răsplăteşte asociaţiile de proprietari care au fost [...] mai multe »
Rafuiala in trafic, trasa in dosar penal
CONSTANTIN DAICOVICIU - Şoferii a două autoturisme l-au şicanat în trafic pe al treilea, incidentul fiind presărat [...] mai multe »
Carasul nu e atins de criza nationala de citostatice
CARAŞ-SEVERIN - Asta datorită vigilenţei medicului şef al Secţiei de Oncologie, dr. Melania Bengulescu, care a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou