Reactualizat la:

Terorişti la Galaţi?

Terorişti la Galaţi?
Teroriştii islamişti au găsit o nouă cale de acces către ţările din Uniunea Europeană, prin România, unde au şi tabere de antrenament, susţine astăzi cotidianul Il Secolo XIX, care afirmă că liderul din Europa de Est al unei organizaţii internaţionale teroriste ar locui la Galaţi.

Rectifica

În timpul unei investigaţii a poliţiei care a durat mai mult de un an, autorităţile italiene au interceptat convorbirea dintre doi tunisieni, Jameleddine Ben Mohamed Ben Moussa şi Bechir Kaouana, care au discutat despre “tabere de antrenament în România“, aparţinând, se pare, Al-Qaida.

Poliţiştii de la Gruparea Operativă Specială din Genova au arestat zilele trecute 20 de persoane acuzate că ar face parte dintr-o organizaţie teroristă internaţională având legături cu Al-Qaida.

Celula recruta persoane care doreau să devină kamikaze în Afganistan şi Irak, le furniza documente false pentru ca aceştia să se poată infiltra în orice ţară din lume, asistenţă logistică şi bani, iar în unele cazuri chiar şi arme, susţine Il Secolo XIX.

Liderul organizaţiei din Europa de Est s-ar numi Kamel Abbachi şi ar locui în Galaţi.

Rolul acestuia ar fi fost să preia imigranţi ilegali şi să-i îndrume către Italia şi Portugalia. Preţul fiecărei călătorii era de aproximativ 1.500 de euro. Abbachi este acuzat că ar fi finanţat activitatea organizaţiei prin traficul cu maşini furate şi contrabandă cu ţigări.

Abbachi şi un complice pe nume Mourad Boussaha – despre care cotidianul citat nu dă alte amănunte – sunt căsătoriţi cu românce şi aparent sunt perfect integraţi, scrie Il Secolo XIX.

Ei făceau trafic de maşini cu un om de afaceri libian, Abdul Baset Suwalem, rezident tot în Galaţi. Acesta era şi cel care găsea mijloace de transport rutiere sau maritime pentru imigranţii pe ilegali pe care Abbachi îi trimitea apoi către Europa de Vest.

Cartierul general al organizaţiei dezmembrate de poliţia italiană se afla la Milano şi era condusă de tunisianul Sabri Dridi, în vârstă de 37 de ani.

Reţeaua avea filiale în Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Marea Britanie şi România (în Europa), dar şi în Algeria, Tunisia şi Siria (nordul Africii), precum şi în Orientul Mijociu, susţine cotidianul italian.

Potrivit ziarului italian, suspecţii reţinuţi au avut contacte cu membri de prim-plan din terorismul islamic, implicaţi în atentatele de la Casablanca, Madrid şi Londra. Interceptând unul dintre telefoanele mobile folosite de membrii italieni ai celulei, poliţiştii au reuşit, în cursul anchetei, să identifice un număr de telefon prin satelit care era utilizat de Abu Musab al-Zarqawi, unul dintre locotenenţii lui Osama ben Laden, care a fost ucis într-un raid american în Irak, în iunie 2006.

Il Secolo XIX subliniază că apariţia acestui canal alternativ de imigraţie ilegală a teroriştilor către Europa Occidentală, prin România, era de aşteptat după aderarea Bucureştiului la UE şi tocmai de aceea agenţii serviciilor secrete europene au fost pregătiţi în acest sens înainte de deschiderea frontierelor către România, după 1 ianuarie 2007.

Noul traseu folosit de presupuşii terorişti pentru a ajunge în ţările vest-europene este un itinerariu alternativ la vechea rută – din Tunisia traversau Mediterana până în Sicilia, iar de pe insula italiană ajungeau în toate ţările din Uniunea Europeană.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
S-a deschis Târgul de Crăciun de la Sibiu! Vezi și programul târgurilor din Viena, Timișoara și Cluj
Unul dintre cele mai apreciate Târguri de Crăciun din România a fost deschis pe 15 noiembrie, la Sibiu. mai multe »
Rasism în timpul meciului cu Suedia? România riscă să fie amendată și suspendată
România riscă să fie amendată și chiar suspendată în urma meciului disputat, vineri seara, cu Suedia. mai multe »
Reporteri Netflix, agresați în timp ce filmau un documentar despre mafia lemnului din România
Membrii unei echipe Netflix, precum și activiștii care îi însoțeau pe realizatori la filmările pentru seria de [...] mai multe »
Rezultate finale BEC pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2019
Biroul Electoral Central a anunțat, joi, rezultatele finale oficiale la primul tur al alegerilor prezidențiale. [...] mai multe »
Calendarul Rezidențiatului din luna decembrie. Înscrierea candidaților se va finaliza în 19 noiembrie
Viitorii doctori vor da Rezidențiatul în 8 decembrie, după ce a fost amânat pentru că nu exista un ministru al [...] mai multe »
CEx cu scântei în PSD: Ana Birchall și Cozmin Gușă au fost excluși!
Președintele PSD Viorica Dăncilă a anunțat, după ședința CEx a PSD, că membrii comitetului au luat decizia de [...] mai multe »
O familie a obţinut în instanţă oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş – Turda
O familie din Alba Iulia care a dat în judecată CNAIR şi constructorii lotului 1 al autostrăzii A10 Sebeş Turda, [...] mai multe »
Zeci de kilograme de cannabis, descoperite în rezervorul unui tir din Capitală
Trei cetăţeni străini au fost arestaţi preventiv pentru trafic de droguri, după ce procurorii DIICOT şi [...] mai multe »
Klaus Iohannis refuză o dezbatere directă cu Viorica Dăncilă
Klaus Iohannis refuză provocarea lansată de stafful de campanie al Vioricăi Dăncilă de a participa la o dezbatere [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou