Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În şedinţa de Guvern a fost aprobat un act normativ care modifică HG nr. 500/2017 privind aprobarea schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii“. Pentru obţinerea acestui ajutor, oierii trebuie să dovedească cu documente comercializarea lânii.

Întrucât, imediat după începerea implementării schemei de sprijin centrele de colectare și unitățile de procesare a lânii au devenit interesate de achiziția acestor cantități, autorităţile au considerat necesară prelungirea perioadei de valorificare a lânii și cea a depunerii documentelor aferente. Astfel, noul act normativ reglementează: completarea perioadei de cerere, cu încă una, respectiv 20 septembrie – 1 noiembrie, şi, în consecință, și a intervalului pentru depunerea documentelor justificative care să ateste comercializarea producției de lână obținute, din 20 septembrie până la 1 noiembrie 2018. De altfel, se prelungeşte şi termenul până la care reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Caraş-Severin întocmesc situația centralizatoare cu sumele necesare pentru acordarea sprijinului financiar, respectiv până la data de 10 noiembrie 2018. De menţionat şi că atestatul de producător trebuie să fie valabil la data comercializării lânii, având în vedere corelarea acțiunii de comercializare a lânii cu documentul care atestă această tranzacţionare, respectiv, atestatul de producător emis în baza Legii nr. 145/2014.

Programul de susținere a crescătorilor de oi pentru comercializarea lânii în țara noastră are drept scop asigurarea creșterii numerice a efectivelor de ovine, precum şi o eficiență economică în realizarea şi valorificarea produselor obținute de la acestea.

Reamintim că, până la 1 septembrie a.c., 132 de crescători de oi din judeţul nostru au depus, la sediul Direcţiei Agricole Caraş-Severin, documentele referitoare la cantităţile de lână comercializate. În ceea ce priveşte cantitatea de lână livrată spre centrele de colectare din ţară, aceasta se ridică la 239 de tone.