Reactualizat la:

Termen expirat la Ductil

REŞIŢA – Miercuri, 31 octombrie, a fost termenul limită la care societatea Ductil Steel din Oţelu-Roşu trebuia să fie conformă cu anumite standarde în protecţia mediului.

Acele standarde au presupus montarea unei instalaţii de captare a gazelor. Gazele rezultă în urma prelucrării oţelului în cuptorul electric.

Instalaţia însă nu a fost montată până acum. Abia a fost obţinută aprobarea Primăriei.

Acum urmează achiziţionarea, care costă nu mai puţin de 9 milioane de euro. Instalaţie, care de altfel, dacă ar fi cumpărată acum, ar putea fi pusă în funcţiune abia în primăvara anului viitor.

Cu jumătate de an întârziere. În acest context, Ghoerghe Pitulan, comisar de mediu la Comisariatul Judeţean, susţine că „decizia va fi luată la nivel naţional. Probabil se va ţine cont de faptul că sunt în stadiul de implementare“.

Până atunci, cei 350 de angajaţi ai societăţii nu pot decât să spere.

Doina Rolea

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Vela clarifică lucrurile! Încă nu se ştiu noii miniştri!
CARAŞ-SEVERIN - Şeful PNL Caraş-Severin consideră că portofoliile din noul Guvern sunt prea devreme discutate, iar [...] mai multe »
Plouă cu sute de mii de euro la Slatina-Timiş
SLATINA-TIMIŞ - Gheorghe Roma, primarul comunei Slatina-Timiş, ne-a vorbit despre cele cinci proiecte cu fonduri [...] mai multe »
La Spitalul Judeţean nu se cere mită, dar se primeşte!
REŞIŢA - N-au trecut nici două săptămâni de când s-au lipit afişe anti-mită în toate secţiile Spitalului [...] mai multe »
Cican: Niciun manager și niciun medic nu sunt de neînlocuit!
CARANSEBEŞ - Asta spune noul manager al spitalului din Caransebeş, care a precizat că oricine este liber să plece [...] mai multe »
Delegaţia TMK s-a întors cu patru premii acasă
RUSIA - În 12 octombrie s-a încheiat cel de-al 15 forum al TMK ce a reunit angajaţi din cadrul întregului grup. [...] mai multe »
De ce alergi? Spre ce alergi?
REȘIȚA - Ceasul arată orele 7, 8 sau 9, una din orele în care trebuie să ieşi pe uşă. De cele mai multe ori [...] mai multe »
Proiect marca “Salvați Copiii”: Meditaţii gratuite pentru copiii vulnerabili!
REŞIŢA - Organizaţia „Salvaţi Copiii Caraş-Severin“ a demarat un proiect în care copiii cu posibilităţi [...] mai multe »
Toamna şi-a intrat în drepturi
MOLDOVA NOUĂ - Este perioada anului în care se evaluează recoltele, se fac pregătiri de iarnă şi se ia rămas bun [...] mai multe »
Prins de un mal de pământ, salvat de pompieri
REȘIȚA - Un bărbat a fost surprins, astăzi, de un mal de pământ care s-a surpat pe timpul unor lucrări de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou