CARAŞ-SEVERIN – Iar asta la propriu, după cum ne spune col. Cristinel Coneru, şeful ISU Semenic, trăgând linie după cel de-al doilea trimestru al lui 2018.
Nu mai puţin de 863 de situaţii de urgenţă produse în judeţ în cel de-al doilea trimestru au avut parte de intervenţia asigurată de echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ al Judeţului Caraş-Severin, după cum a precizat col. Cristinel Coneru, inspectorul-şef al ISU. În 50 dintre cazuri s-a intervenit în cooperare cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, acestea din urmă gestionând singure situaţiile în 15 intervenţii.
Pentru un tablou complet, şeful ISU a numărat nu mai puţin de 47 de incendii, 54 de incendii de vegetaţii sau de altă natură, 121 de situaţii de urgenţă – dintre care două alunecări de teren, şapte misiuni pirotehnice, 30 de evenimente pirotehnice, 74 de inundaţii şi opt fenomene meteorologice. Au mai fost derulate 36 acţiuni pentru protecţia comunităţilor, în rândul cărora au fost amintite şase pe protecţia mediului, 11 salvări de animale, precum şi 19 alte intervenţii de genul îndepărtării de elemente din acoperişuri care stăteau să cadă, deblocări de uşi sau misiuni de căutare de persoane.
Aproape la fel de multe ca intervenţiile la situaţiile de urgenţă au fost intervenţiile SMURD (670), dintre care 581 au constat în acordarea de asistență medicală de urgenţă, 35 de descarcerare, 54 de cazuri de asistenţă persoane. În total, 669 persoane au beneficiat de asistență (SMURD), din care 617 adulţi și 52 copii.
Alarme false
„Într-o situație, ehipajele inspectoratului au fost întoarse din drum, în 12 cazuri s-au efectuat deplasări fără intervenţie, iar şapte situații semnalate s-au dovedit a fi alarme false“, preciza col. Cristinel Coneru. Incendiile au afectat 16 locuinţe, nouă anexe, opt mijloace de transport, două proprietăţi individuale de altă natură, patru obiective industriale, două de alimentaţie publică şi comerţ, iar alte şase au afectat diferite alte obiective. Iar flăcările au afectat trei poduri şi acoperişuri, şapte bucătării, cinci camere de zi, două holuri şi balcoane, patru magazii, şoproape şi afumătorii, o curte, un adăpost de animale şi 16 spaţii cu alte destinaţii.
De unde a pornit focul
Potrivit oficialului ISU, în cel de-al doilea semestru al anului, ca şi cauze de producere a incendiilor au fost: instalaţiile electrice în 16 situaţii, acţiunile intenţionate – în nouă cazuri, focul deschis în opt cazuri, mijloacele de încălzire – în cinci cazuri, coşurile de fum defecte sau necurăţate – într-un caz, fumatul – tot într-un caz, în alte şapte situaţii flăcările izbucnind în alte împrejurări.
Din fericire, incendiile nu s-au soldat cu victime sau decese, focul mistuind valori totalizând 349.156 de lei. În schimb, intervenţia specializată a dus la salvarea unei persoane, a 47 de animale şi păsări, reuşindu-se salvarea de la foc a unor bunuri estimate la 4,13 milioane de lei.