Reactualizat la:

„Teritoriul Banatului este unul fabulos“

„Teritoriul Banatului este unul fabulos“
REŞIŢA – Este declaraţia lui Constantin Gruescu cu privire la bogăţia culturală, şi nu numai, a acestei zone.

 (1 comentariu)

Rectifica

Elevii Grupului Şcolar Industrial „Ştefan Anghel“ din Reşiţa au avut parte de un eveniment special. Asta datorită faptului că vineri, 22 ianuarie 2010, minerologul cărăşean, Constantin Gruescu, a participat la un cerc pedagogic interdisciplinar de geologie şi geografie, organizat de copiii coordonaţi de profesoarele Mihaela Wetternek, Rodica Brattan şi Carmen Rusu.

Cu începere de la ora 10.00, evenimentul educaţional „Pas cu pas“, a avut loc în laboratorul de chimie al liceului şi s-a axat pe subiecte precum scoarţa terestră, plăcile tectonice, compoziţia şi utilizarea în industrie a mineralelor dar şi frumuseţea acestora.

La finalul lecţiei „Identitatea şi recunoaşterea mineralelor“, elevii împărţiţi pe grupe au trebuit să recunoscă câte un mineral în funcţie de duritatea, mărimea şi culoarea acestuia. Constantin Gruescu, tehnician miner şi om de ştiinţă în domeniul mineralogiei, care a şi donat o serie de exemplare de minerale din colecţia proprie pentru realizarea unei expoziţii în incinta liceului, s-a declarat încântat de evenimentul organizat de elevi: „Ştiţi de ce mă bucur? Că se acordă importanţă acestui domeniu şi elevii sunt interesaţi“.

După întâlnirea cu elevii, acesta a mai participat şi la o întrunire cu profesorii pentru a le arăta frumuseţea florilor de mină. „Teritoriul Banatului este unul fabulos. De 50 de ani colecţia mea este la dispoziţia lumii“, a mai declarat Gruescu, invitându-i atât pe elevi cât şi pe profesori să viziteze muzeul său din Ocna de Fier.

Lavinia Predescu



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Niciun absolvent n-a bătut palma angajării
REȘIȚA - Sala Campus Cafe a Universităţii „Eftimie Murgu“ a găzduit o nouă ediţie a bursei locurilor de [...] mai multe »
Băile Neptun, puse în siguranță de o firmă din Baia Mare
BĂILE HERCULANE - Firma are un portofoliu impresionant în ce privește restaurarea monumentelor istorice și a [...] mai multe »
Ateneul Tineretului, la CJ
REŞIŢA - Imobilul a intrat în patrimoniul Consiliului Județean, după ce s-a câștigat procesul cu lichidatorul [...] mai multe »
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Cican acuză un „sistem aproape mafiot” la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Pe măsură ce ia contact cu problemele spitalului, noul manager vorbește în termeni tot mai duri de [...] mai multe »
Din păcate, Moldova Nouă a rămas tot… veche
MOLDOVA NOUĂ - Primul oraş românesc pe care îl vizitează Dunărea în călătoria spre Marea Neagră se prezintă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou