ANINA – Zilele trecute a fost inaugurat primul teren sintetic din oraș, destinat activităților sportive, realizat la standarde omologate pentru minifotbal și tenis de câmp din fondurile proprii ale Primăriei Anina.
Dar, cum spuneam, poate găzdui orice activitate de performanță și de agrement. Și, pentru a marca acest eveniment deosebit din viața aninenilor, a fost organizat un meci de minifotbal. Și-au disputat întâietatea o echipă alcătuită din oficiali ai administrației locale, condusă de pe margine de primarul Gheorghe Românu și coordonată din teren de viceprimarul Dorinel Ungureanu, și o selecționată a reprezentanților presei din Caraș-Severin, printre care Sergiu Taban, Dani Stanciu, Matei Mirceoane, Alexandru Fota și „corespondentul universal“ Marian Mesinschi.
Conform așteptărilor, după o confruntare dramatică, partida s-a încheiat la egalitate, 7-7. În consecință a urmat o repriză de prelungiri, care a durat mai mult ca întregul joc, fără să se decidă însă învingătoarea. În consecință, s-a decis disputarea manșei a doua, la inaugurarea următoarei baze sportive.
A.R.