Reactualizat la:

Teparii Summer Fest Resita 2012

Teparii Summer Fest Resita 2012
Călin Bârcean ne-a trimis la redacţie o scrisoare în care dezvăluie unele lucruri cel puţin interesante din culisele Summer Fest Reşiţa 2012, eveniment desfăşurat în urmă cu o săptămână în municipiul de pe malurile Bârzavei.

 (2 comentarii)

Rectifica

E prima dată când iau o ţeapă muzicală. Tocmai pentru a ştii pe viitor cum şi de cine să ne ferim, luaţi aminte la Călin Păţitu! Mă sună din Timişoara Zorin Negru, un personaj deghizat în motociclist, impresar şi inspector al Uniunii Compozitorilor. Stabilim onorariul pentru un concert la Summer Fest Reşiţa 2012 (25-27 august 2012 – n.n.). Vroia doar vineri seara, aşa încât am renunţat la o altă solicitare pentru aceeaşi dată. Îmi spune că mă salută Ovidiu Balint (din Arad), colegul lui de organizare. Deja mi s-a aprins beculeţul de avertizare, deoarece domnul Balint nu-mi plătise o parte din bani, după un concert din Arad…

S-au vehiculat nume mari ca Spitalul de Urgenţă, Tavi Colen, Mircea Vintilă, ce mai, treabă serioasă! Promovare ioc! Ajungem la faţa locului. (…) Au cântat două trupe de cover din Arad, după care am urcat noi (Pragu de sus-n.n.) pe scenă. La finalul programului, anunţ frumos capul de afiş al serii, Spitalul de Urgenţă. Apare tulburat personajul Zorin Negru, care îmi spune să mai cântăm o jumătate de oră. Ajung la finalul cu numărul doi şi iarăşi anunţ trupa lui Dan Helciug.

În timp ce noi făceam poze cu cei din public, pe scenă urcă Zorin Negru. „După cum ştiţi, ar trebui să cânte Spitalul de Urgenţă“. Urale, aplauze… „Staţi, staţi, nu vă grăbiţi! Din cauza unor probleme tehnice, concertul se reprogramează pentru mâine seară“. Aflu de la Zorin că Spitalul de Urgenţă nu urcă pe scenă până nu îşi primesc onorariul. Începe un ping-pong în care Zorin mă trimite la Balint şi invers. Zorin dispare, Balint dă din umeri, iar eu rămân până a doua zi în speranţa că îmi voi primi banii. A doua zi, ia-l pe Zorin de unde nu-i! Îl aştept pe Balint la ceaune. Ajuns acolo, se cam încurcă în minciuni şi zice că banii sunt la Zorin. Apare al treilea organizator, Dan Dumitrescu din Arad, care deţinea sonorizarea la eveniment. Ne schimbăm numerele de telefon şi mă asigură că luni îmi voi primi onorariul. Plec resemnat. Îl informez şi pe Mircea Vintilă despre marea păcăleală. Tocmai plecase cu noaptea în cap din Moldova şi renunţase la două spectacole pentru Summer Fest Reşiţa. Se întreba şi el dacă nu se găseşte cineva care să-i pună la punct pe aceşti mafioţi!

Îi trimit vorbă şi lui Laza Cnejevici, care era cap de afiş duminică, la muzica populară. Nelu Pitic, care venise cu trupa The Weird din Arad, mi-a spus ulterior că nici ei nu au primit vreun ban, iar Ovidiu Balint le-a vândut altă poveste, cum că a fost înşelat de un fost boxer din Reşiţa (al patrulea organizator intrat în joc!) şi a pierdut nici mai mult nici mai puţin de 3.000 de euro!

În cursul zilei de luni, domnul Dan Dumitrescu nu răspunde la telefon. Aflu despre el că e un adevărat profesionist şi că a dat ţepe mari în lumea muzicii arădene. Surpinzător, răspunde Zorin Negru, o fostă mare speranţă a rockului românesc, biker, impresar Phoenix, Compact şi ce mai doriţi dumneavoastră, inspector al Uniunii Compozitorilor, manager de evenimente! Mă înjură ca un adevărat rocker, iar apoi trece la ameninţări. Îmi spune că în calitatea lui de inspector, o să-i închidă barul lui Ovidiu Balint, iar mie o să-mi ia dreptul de a mai cânta vreodată! Am făcut această relatare tocmai pentru că îmi doresc să avem o industrie muzicală sănătoasă, evenimente de calitate şi artişti plătiţi pentru prestaţia lor. Bineînţeles, orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare.

Al vostru proaspăt ţepuit,

Călin Bârcean



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Perchezitie imobiliara, un tanar retinut pentru santaj
REŞIŢA - Acţiunea a avut loc marţi, 20 noiembrie, la domiciliul unui bărbat de 22 de ani din Reșița, cercetat în [...] mai multe »
Torma a trecut la tabla: isi explica masurile
MOLDOVA NOUĂ - Inspirat de modelul PSD-ist, edilul oferă cetăţenilor demonstraţii matematice la flipchart, pentru [...] mai multe »
90% din banii Spitalului Judetean se duc pe salarii
REŞIŢA - Acesta este regretul subliniat de vicepreşedintele CJ Ionuţ Popovici, care a explicat că schimbarea de [...] mai multe »
Nedelcea: Sa se lupte pentru munte, dar legal!
CARAŞ-SEVERIN - Părțile implicate în disputa de pe Muntele Mic s-au întâlnit zilele trecute, pe teren neutru, la [...] mai multe »
Si visul de pe Muntele Mic incepe sa se contureze
MUNTELE MIC - Nocturnă şi un telescaun modern. Investiţie, ambiţie şi aşteptări. O nouă experienţă, spune [...] mai multe »
Un resitean s-a urcat pe funicular sa-si planga necazul
REŞIŢA - La această oră, trecătorii care se îndreaptă spre Centrul municipiului se opresc să se uite la un [...] mai multe »
Familia Gradinii Zoologice din Resita s-a marit
REŞIŢA - În penultima lună din an, Grădina Zoologică „Ioan Crişan“ din Reşiţa anunţă mărirea „familiei [...] mai multe »
Tricolorul, predat tinerilor liberali din Caransebes
CARANSEBEȘ - Un drapel naţional, în lungime de 30 metri şi lat de 10 metri, a fost desfăşurat astăzi în centrul [...] mai multe »
2019 baga in priza taximetrele Resitei
REŞIŢA - Anul acesta, taximetriştii i-au cerut păsuire primarului Ioan Popa, însă i-au promis că la anul vor [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou