REŞIŢA – Echipei Jurnal CS i s-a solicitat prezența în cadrul Secției nr. 35, amenajată în Liceul Traian Vuia din Reşiţa, după ce o bătrână a solicitat urna mobilă.
Telefonul a venit din partea tânărului Alexandru Gagian, care solicitase urna mobilă pentru Cornelia Pauliuc, bunica acestuia, cerere pe care președintele Secției 35, Diana Urieș, a respins-o. „Bunica mea are 66 de ani, este supraponderală, și are probleme cu picioarele, motiv pentru care îi este imposibil să ajungă, prin acești nămeți, la vot. Prin urmare, m-am adresat secției la care bunica este arondată, pentru a solicita urna mobilă. Din păcate, m-am lovit de refuzul tranșant al președintelui“, ne-a declarat Alexandru Gagian.
De cealaltă parte, președintele secției ne-a declarat că, potrivit legii, urna mobilă poate fi cerută numai dacă solicitantul dovedește, cu documente, că nu se poate deplasa la secția de care aparține din motive medicale.
Într-un final, după discuții aprinse și telefoane date, inclusiv la Biroul Electoral Județean, apele s-au liniștit: o copie după certificatul medical al bătrânei a ajuns pe masa președintelui Secției 35, care a și aprobat, ulterior, cererea de solicitare a urnei mobile.
Roxana Bălan Nafiru