Reactualizat la:

Tensiuni interne in PDL Caras-Severin

Tensiuni interne in PDL Caras-Severin
REŞIŢA – Preşedintele filiale cărăşene, Nicuşor Vasilescu, şi consilierul judeţean Aurel Miclea se „războiesc“ în declaraţii.

Rectifica

Pe „modelul“ impus la vârful PDL, ambii au remis redacţiei JCS comunicate de presă în care îşi arată cu degetul diferite greşeli şi „defecte“. Nicuşor Vasilescu, preşedintele PDL Caraş-Severin, consideră că are datoria de a lua poziție față de cele ce se întâmplă în interiorul ei.

„Nu pot să mă fac că nu văd gestul domnului consilier județean Aurel Miclea. Am văzut și declarațiile în care considera că, datorită lui Traian Băsescu, a pierdut alegerile locale și parlamentare. Personal, cred că acele alegeri le-a pierdut numai datorită faptului că, atât timp cât a fost primar la Bozovici, indiferența era cuvântul de ordine față de locuitorii comunei, comună în care ajungea extrem de rar, de doar câteva ori într-o lună. (…) Nu mă aşteptam să mă lucreze în halul ăsta. Precizez din nou: nu am obligat pe nimeni să voteze ca mine, însă mă deranjează când văd un om precum Miclea, care nu a făcut nimic pentru partid în ultimul an, acţionând ca un laş!“, precizează Nicușor Vasilescu.

De cealaltă parte, Aurel Miclea consideră că „reacţia domnului preşedinte interimar al PDL Caraş-Severin, Nicuşor Vasilescu, nu face decât să scoată la iveală modul în care a înţeles domnia sa să respecte principiile democratice şi libertatea de exprimare a delegaţilor. Opţiunea mea de a vota moţiunea Blaga nu are nimic de-a face cu laşitatea sau să poată fi considerată un gest de dualitate. Expresii de genul «Nu mă aşteptam să mă lucreze în halul ăsta» ţin de un limbaj de o factură ce nu merită a fi comentată. Nimeni nu «v-a lucrat», domnule Vasilescu! Dumneavoastră nu aţi înţeles că fiecare este liber să voteze cum doreşte“.

„Cred că un lider veritabil are datoria de a coagula, nu de a dezbina, şi cred că sunt în asentimentul tuturor colegilor de partid din Caraş-Severin“, mai precizează Aurel Miclea în replica sa.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Cine spune ca nu are nevoie de iubire…
REȘIȚA - ...minte. Iubirea este singura noastră şansă de a fi oameni întregi, indiferent dacă se duce spre [...] mai multe »
Palarii stil Chichere la premiile concursului de poezie!
REŞIŢA - Aceasta a fost propunerea scriitorului Marcu Mihail Deleanu, cel care a înmânat Premiul Special „Nopţile [...] mai multe »
Pasul decisiv spre invatamantul dual la Caransebes
CARANSEBEȘ - Agenții economici, conducerea Primăriei, directorii de licee tehnologice și oficialii Inspectoratului [...] mai multe »
Ion Mocioalca, la Adunarea NATO de la Halifax
CARAȘ-SEVERIN - Deputatul cărăşean face parte, alături de alți doi parlamentari români, din delegația care [...] mai multe »
Popovici a luat la puricat Asistenta Sociala
REŞIŢA - „O să facem atâtea controale la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului [...] mai multe »
Orbulescu cauta finantare pentru trei obiective culturale
CIUCHICI - Mulţumit de treaba făcută de reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii, privind modernizarea şi [...] mai multe »
Hurduzeu, la standul de turism al Caras-Severinului
CARAȘ-SEVERIN - Președintele Consiliului Județean a văzut la fața locului cum se prezinta județul Caraș-Severin [...] mai multe »
Atentie, soferi! Circulatie ingreunata pe DN6, dupa Caransebes!
VEST. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN6 (E70) Caransebeş - [...] mai multe »
Siderurgic – arta, omagiu, lectie
REȘIȚA - Vineri seara, Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa a găzduit expoziţia de fotografie [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou