Reactualizat la:

Telenovela Marchesi la final

Telenovela Marchesi la final
Scris de R.M. - CARANSEBEȘ – În pericol de a rata o investiție importantă, afaceriștii de la Marchesi au jucat după cum le-a cântat PSD, chiar dacă în urmă cu o lună administratorul firmei avea o părere nu prea bună despre social-democrați.

Rectifica

A treia oară a fost cu noroc în Consiliul Local Caransebeș pentru firma Marchesi care, pentru a nu-și pune în pericol o investiție de mai bine de 1 milion de euro, a mai redus din pretențiile cu care s-a prezentat inițial în fața legislativului caransebeșean. Mai precis, față de 10 mii de metri pătrați de teren cât ceruse în prima fază pentru a realiza un bazin de decantare ape pluviale și rezerva de apă în caz de incendii, parcări și spații verzi, Marchesi a ajuns să se mulțumească doar cu a zecea parte, adică o mie de metri pătrați. În aceste condiții, proiectul prin care terenul micșorat se scoate la licitație a fost aprobat de toți consilierii locali, inclusiv de cei ai PSD.

„Și în cazul Marchesi au încercat (consilierii PSD – N.R.) să pozeze în salvatorul și susținătorul acestei investiții prin acea mie de metri pătrați care acum a fost suficientă, așa cum afirmau și reprezentanții Marchesi. Dacă vreți părerea mea, reprezentanții acestei firme au acționat oarecum inconstant, pentru că la început au avut o poziție, după care au văzut că investiția se clatină prin blocarea vânzării terenului de către consilierii PSD și au cedat până la a obține această mie de metri pătrați. Este problema firmei respective, noi am votat și pentru această suprafață, la fel cum dacă vom considera că va fi un investitor serios vom vota de fiecare dată în sprijinul unor vânzări de terenuri care să creeze investiții valoroase în Caransebeș”, a precizat primarul Felix Borcean.

Acesta nu a ascuns faptul că a purtat discuții atât cu reprezentanții Marchesi, cât și cu cei ai PSD, pentru a se depăși blocajul care punea în pericol investiția. „Au fost negocieri, dar depinde ce înțelegem prin spatele ușilor închise. Eu am fost destul de transparent, nu am ascuns niciodată că am avut discuții și cu reprezentanții PSD, și cu cei de la Marchesi, nu a fost nimic secret. Poate că așa și este normal, să discuți și cu partea adversă, eu mi-am declarat tot timpul disponibilitatea de a discuta, pentru că toate discuțiile acestea nu sunt în favoarea unuia sau altuia dintre grupurile din CL, ci până la urmă în favoarea dezvoltării municipiului Caransebeș”, a mai adăugat edilul.

Rămâne acum de văzut acum dacă și investitorul va respecta planul de extindere a afacerii, cu cel puțin dublarea numărului actual de angajați, de la 32 la 64 în acest an, și apoi până la 100 de angajați, așa cum anunța la finele lunii aprilie 2017.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Tot mai aproape de cei 23,3 milioane de lei
CARAŞ-SEVERIN - După cum Jurnal CS v-a mai informat, forul deliberativ județean a aprobat inițierea procedurii de [...] mai multe »
Caii salbatici din Banat
CARAȘ-SEVERIN - Asociaţia Wild Caraş-Severin ne prezintă în această săptămână noi imagini din viaţa [...] mai multe »
Masinile parcate aiurea dau de furca autoritatilor
CARANSEBEŞ - Primarul Caransebeşului susţine că cei care nu îşi ridică maşinile abandonate sau parcate [...] mai multe »
Omorat in bataie dupa un joc de rummy
REŞIŢA - Un reşiţean de 61 de ani şi-a pierdut viaţa miercuri după-amiază în urma unui incident mai puţin [...] mai multe »
Finantare europeana pentru drum agricol la Goruia
GORUIA - Din această primăvară, demarează lucrările la tronsonul care va scoate o parte din atelajele de pe DJ 581. [...] mai multe »
Raul Boghicevici are nevoie de noi
ORAVIŢA - Aşa cum afirma Conrad Hilton, ƒ„Caritatea este o virtute supremă, un mare canal de comunicare prin care [...] mai multe »
Italienii ajuta spitalul din Caransebes
CARANSEBEŞ - Cu toate acestea, Excelenţa Sa, Niccolo Maso, consulul onorific al Italiei la Timișoara, medic de [...] mai multe »
500 de goruni, plantati la Bocsa
BOCȘA - Sub egida ,,Romsilva contează pentru viitor ”şi „Rotary plantează”, Ocolul Silvic Bocșa Montană a [...] mai multe »
Consiliul Judetean nu poate aloca Spitalului tot acel 30 la suta
REŞIŢA - Şeful judeţului, Silviu Hurduzeu, a spus clar că în subordinea forului judeţean nu este doar Spitalul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou