Reactualizat la:

Teiusul, curat si salvat

Teiusul, curat si salvat
Scris de R.M. - CARANSEBEȘ – Elevii de la Colegiul Național „C.D.Loga” din Caransebeș au predat încă o lecție celor certați cu mediul înconjurător. S-a întâmplat vineri, în Parcul Teiuș, unde liceeni au organizat, în parteneriat cu operatorul local de salubritate Transal Urbis și Asociația Sim Țim la fel, evenimentul „Curat! Salvat!”, menit să ajute natura să respire de sub gunoaie.

Activitatea de ecologizare a punctat nu numai Săptămâna voluntariatului 2017, ci și un grad de saturație față de lipsa de educație a celor care tratează natura ca pe propriul coș de gunoi”, au spus liceeni care au făcut o treabă foarte bună în Parcul Teiuș: nu mai puțin de 20 de saci de deșeuri menajere și reciclabile colectați în câteva ceasuri (peturi, carton, sticle și doze).

Prezent la acțiune, șeful Transal Urbis, Ovidiu Chimigeriu, a mulțumit elevilor și profesoarelor implicate în acțiunea de ecologizare, dar a făcut și un apel către cetățenii Caransebeșului și nu numai: „Depozitați deșeurile de orice natură în coșurile stradale de gunoi, în pubele sau la platformele special amenajate. Aveți grijă de mediul în care trăiți și îngrijiți-l!”.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Problemele lor sunt multe! Dar cel putin vor avea caldura!
ANINA - După ce au rămas fără lemne, atunci când Garda Forestieră le-a confiscat de la poarta Căminului, cineva [...] mai multe »
Va ninge viscolit, va fi ger, vor raspunde cu capul!
CARAŞ-SEVERIN - Asta le-a spus Matei Lupu, prefectul judeţului, celor care au decis să facă altceva decât să fie [...] mai multe »
De maine, cod portocaliu de ninsoare in Caras Severin
CARAȘ-SEVERIN - Avertizarea meteorologică întră în vigoare de sâmbătă, de la ora 6 a dimineții, și este [...] mai multe »
Anul viitor pe vremea asta avem Centru Civic nou
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa spune că există această şansă şi promite granit şi andezit în locul actualelor [...] mai multe »
Nera, afectata de o microhidrocentrala din Serbia?
CARAŞ-SEVERIN - O microhidrocentrală din Serbia ar putea lăsa Nera fără apă în zona localităţilor Pârneaura, [...] mai multe »
Sangele este asemenea unui medicament
REŞIŢA - Devine cu atât mai preţios cu cât este nevoie de el în mod constant, motiv pentru care şi medicii care [...] mai multe »
Politia de frontiera, la Prefectura: Deschide usa!
REȘIȚA - Nu, nu s-a întâmplat nicio nefericire, iar oamenii legii au venit în Palatul Prefectural pentru un moment [...] mai multe »
De la droguri, la taieri de arbori, totul a fost pus pe tapet
CARAŞ-SEVERIN - O nouă şedinţă de colegiu prefectural a pus în discuţie, joi, 13 decembrie, probleme pornind de [...] mai multe »
Reinvie USL? Vela la cinci centimetri de Jivan
CARAŞ-SEVERIN - Nu, nu publicăm niciun sms, doar evidenţiem faptul că cei doi politicieni îşi doresc un dialog [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou