Reactualizat la:

„Teatrul trebuie susţinut”

Florin Zamfirescu Florin Zamfirescu
După spectacolul „Oraşul“ am vrut să aflăm câte ceva despre text şi despre regizorul Cristian Juncu. Şi cine era mai potrivit decât Florin Zamfirescu. „Teatrul „Act” promovează texte mai ales contemporane.”

“Piesa a fost găsită de către Vlad Massaci şi preluată de către Cristi. Textul redă spaţiul fost comunist cu problemele care ne reprezintă şi pe noi, cu înstrăinări, şi angoase. Colaborarea cu regizorul Cristian Juncu mi-a plăcut foarte mult. E tânăr, la început de drum şi sunt convins că, peste câţiva ani, Vlad Massaci şi Cristian Juncu vor deveni două nume sonore. Ei vin cu un suflu nou, cu o lectură proaspătă a textului şi încep să afirme ceea ce de mult se ştie, dar se pare că s-a cam uitat, anume că teatrul este sugestie şi nu trebuie să se bazeze pe cheltuieli enorme, care, în cele din urmă, ascund ceva găunos“ ne-a spus dl. Zamfirescu. Şi pentru că Florin Zamfirescu a jucat alături de fiul său, Vlad Zamfirescu, aceeaşi curiozitate ne-a îndemnat să aflăm câte ceva şi despre această experienţă: „
Este foarte plăcut să joc alături de Vlad pentru că simţim şi gândim cumva la fel şi mă înţeleg mai repede cu el, nu mai bine, ci mai repede decât cu ceilalţi. Îmi este foarte drag pentru că iubeşte profesia căreia m-am dedicat şi pentru că nu mă face să îmi pară rău că s-a făcut şi el actor. Aceasta nu înseamnă că, la lucru, avem relaţii particulare, colaborăm profesionist, cu păreri, adesea, în contradictoriu, din care întotdeauna iese ceva bun“.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Uite ședința, nu e ședința!
CARANSEBEȘ - Deși anunțase ședință pentru această dimineață, iar aleșii locali s-au prezentat la ora [...] mai multe »
În conturile a 59 de fermieri au ajuns aproape 800 de mii de lei
CARAŞ-SEVERIN - Aţi ştiut că în Caraş-Severin există fermieri care primesc bani frumoşi de la APIA numai pentru [...] mai multe »
Nu mai vin în Caraş până nu se repară drumurile!
CARAŞ-SEVERIN - Asta ne-a spus un clujean care se chinuia să străbată cu 20 km/oră drumul dintre Dalboşeţ şi [...] mai multe »
I-a reuşit spargerea, dar îl aştepta Poliţia
REŞIŢA - Cât de ghinionist poţi să fii dacă, după ce pui la punct un furt, la ieşirea pe fereastră, cu cagula [...] mai multe »
Nu ne-a ajuns alcoolul la volan! De droguri mai aveam nevoie…
CARAŞ-SEVERIN - Trei tineri cu vârste între 19 și 24 de ani au fost surprinşi, peste weekend, conducând pe [...] mai multe »
Şedinţă cu scântei la Caransebeş. Liberalii au părăsit-o!
CARANSEBEȘ - Ședința Consiliului Local din prima zi a săptămânii n-a fost, de fapt, o ședință, pentru că [...] mai multe »
Primarul cu ochii-n pământ din cauza lui… Dorel din Italia
RĂCĂȘDIA - Locuitorii comunei Răcăşdia se confruntă de doi ani cu străzi sparte, praf și zgomot. Este vorba de [...] mai multe »
Oraviţa, prin praful prezentului spre apa viitorului
ORAVIȚA - Orăvițenii au nevoie de nervi tari pentru a face față unor lucrări de mare anvergură, dar rezultatele [...] mai multe »
De ce nu mai putea Torma să rămână în PNL ?
REŞIŢA - Joia trecută s-a terminat telenovela politică dintre Torma şi PNL. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou