Reactualizat la:

Teatrul nu investeste in productii cu un singur spectacol

Teatrul nu investeste in productii cu un singur spectacol
Scris de Alexandra Gorghiu - REŞIŢA – „Porni Luceafărul“ a intrat în repertoriul Teatrului de Vest, urmând să se joace în continuare.

Rectifica

Orice succes impune repetiţie, motiv pentru care era de aşteptat ca acest spectacol să nu aibă doar două reprezentaţii pe an, respectiv 15 ianuarie şi 15 iunie. Adică zilele când îl proslăvim, mai mult sau mai puţin sincer, pe poetul care, cel puţin până acum, chiar n-are pereche, ziua naşterii şi ziua morţii. Departe de cum s-ar fi aşteptat cei mai mulţi, spectacolul trebuie să continue să se joace. Trebuie, pentru e de succes şi merită atenţia publicului de toate vârstele, poate ceva mai multă din partea tinerilor, a elevilor, în general. Dar trebuie şi pentru că Teatrul nu-şi poate permite, sigur că da, să se joace cu banii publici, investind într-o singură reprezentaţie, aşa cum explică directorul Teatrului de Vest Reşiţa, Florin Gabriel Ionescu: „Spectacolul a intrat în repertoriul Teatrului, fiindcă, de la început, nu ne-am gândit să facem acest efort doar pentru o reprezentaţie. Premiera a avut loc cu ocazia Zilei Culturii Române, dar spectacolul se joacă în continuare. Nu mi-aş permite să investesc într-o producţie care să se joace o singură dată, îl vom juca de câte ori va fi cerut. Încă de la premieră spectacolul a fost reuşit, s-a jucat deja de două ori, se va juca pentru a treia oară miercuri, pentru elevi. De asemenea, la fel ca fiecare dintre producţiile noastre, vom încerca să deplasăm spectacolul în judeţ, să ajungem în toate oraşele“. Aşadar, după premieră, spectacolul s-a mai jucat duminică seara, iar cea de-a treia reprezentaţie va fi miercuri, 23 ianuarie, de la ora 13.00, la Palatul Cultural.

Vă reamintim că este un spectacol realizat în regia lui Marius Oltean, care a scris şi scenariul, inspirat din viaţa şi opera lui Mihai Eminescu, crâmpeie din relaţia cu Ion Creangă şi Titu Maiorescu, dar şi din povestea de dragoste cu Veronica Micle, extrase din corespondenţa celor doi. Un text reuşit interpretat de talentaţii noştri actori. În distribuţie: Marius Tudor – Mihai Eminescu; Sorin Fruntelată – Ion Creangă; Ana-Maria Cizler – Veronica Micle şi Dan Mirea – Titu Maiorescu.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Vă rugăm să ne ajutați!
BĂILE HERCULANE - Acestea au fost cuvintele exprimate de doi turişti rătăciți în apropierea stațiunii Băile [...] mai multe »
Doi cărăşeni, căutaţi de autorităţi
CARAŞ-SEVERIN - Oamenii legii anunţă că sâmbătă, 20 aprilie, începând cu ora 9.30, la Mâtnicu Mare, se [...] mai multe »
DN6, închis două nopţi, lângă Teregova
TEREGOVA - În nopțile de 22 spre 23 aprilie şi de 23 spre 24 aprilie, între orele 0.00 şi 3.00, DN6 va fi închis, [...] mai multe »
Zece mii de joburi și un miliard de euro în zona de Vest!
VEST - Acesta este bilanțul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, care a marcat în cadru oficial, joi, 18 [...] mai multe »
Donație Rotary pentru spital: două monitoare la Pediatrie! Urmează un dermatom!
CARANSEBEȘ - Clubul Rotary Caransebeș a venit iarăși cu aparatură nouă la spital, în cadrul proiectului pe care-l [...] mai multe »
Restricţii de circulaţie în zona centrală
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană atenţionează conducătorii auto vizavi de faptul că vor fi instituite măsuri [...] mai multe »
La Reşiţa, îţi iei bilet de autobuz dintr-o atingere
REŞIŢA. Societatea Transport Urban Reşiţa a finalizat montarea aparatelor care le permit reşiţenilor să-şi ia [...] mai multe »
Lucrări de apărare împotriva inundaţiilor în judeţ
REŞIŢA - Întrunit în şedinţă extraordinară, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat [...] mai multe »
Atenție, șoferi! Trafic oprit pe DN6, după Zăgujeni!
ZĂGUJENI - Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe DN 6 Caransebeş – [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou