Reactualizat la:

Teapa cu premiul aniversar a functionat

Teapa cu premiul aniversar a functionat
Scris de Antoniu Mocanu - BĂILE HERCULANE – Poliţia judeţului avertiza, zilele trecute, vizavi de o nouă metodă de înşelăciune, cea cu premiul aniversar Romtelecom. Şi chiar dacă societatea respectivă nu mai există, un notar public din Băile Herculane a anunţat poliţia cum că la biroul său s-a prezentat un localnic care dorea să-şi ridice tocmai acel premiu inexistent, valorând 38.000 de lei.

Omul păcălit stătuse de vorbă, la telefon, cu cel care l-a înşelat, care l-a anunţat că a câştigat premiul aniversar Romtelecom, spunându-i totodată că, pentru a-l ridica, trebuie să depună într-un cont suma de 12.000 de lei. Banii au fost depuşi, iar omul s-a dus să-şi ridice premiul, moment în care şi-a dat seama că a fost păcălit.

Banii au fost depuşi într-un cont bancar deschis chiar pe numele interlocutorului, care locuieşte în satul Goleşti, aparţinător de Ştefăneşti, judeţul Argeş. După ce i-a tras ţeapă cărăşeanului, argeşeanul ar fi ridicat banii şi i-ar fi dat altei persoane. Chiar şi aşa, el este acum cercetat pentru înşelăciune.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Doar tu poti spune NU
REȘIȚA - În ultimele zile, lumea nu mai suferă de sărăcie, nu mai vede nimeni topirea gheţarilor, apa puţină [...] mai multe »
12 calculatoare de la Enel
REŞIŢA - O asociaţie non-profit din judeţul Caraş-Severin va beneficia de 12 calculatoare prin proiectul „Toată [...] mai multe »
Parapetii se lasa asteptati
CORONINI - După cum ştiţi, ministrul Transporturilor a demis doi directori ce au avut în competenţă drumurile [...] mai multe »
Mocioalca: Alegerea Tudoritei Nicula in fruntea liberalelor, o mare victorie a PSD
CARAŞ-SEVERIN - Şi pentru că sâmbătă în viaţa politică a judeţului s-a întâmplat ceva mai mult decât [...] mai multe »
Tudorita Nicula, sefa liberalelor carasene
CARAŞ-SEVERIN - Organizaţia de femei PNL Caraş-Severin şi-a ales sâmbătă conducerea, cele aproape 100 de delegate [...] mai multe »
O femeie din Herculane a urcat la volan cu o alcoolemie de 1,26
CARAȘ-SEVERIN - Este vorba de o șoferiță din Băile Herculane, care a căzut în plasa celor de la Rutieră în [...] mai multe »
PSD a sedus alegatorii si a abandonat Romania!
REȘIȚA - Este opinia senatorului Marcel Vela despre partidul aflat la Guvernare de mai bine de un an. mai multe »
Pestera Ponor, sala de clasa pentru 100 de elevi
CARAŞ-SEVERIN - Agenția pentru Protecția Mediului Timiş a organizat mai multe lecții deschise într-o peșteră din [...] mai multe »
Aveti grija la ghebele de pe piata!
REȘIȚA - Nu riscați să le cumpărați din locuri neautorizate, între ele se pot strecura și ciuperci otrăvitoare [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou