REŞIŢA – Deşi scenariul pare de vis, este cât se poate de valabil şi real! Însă la nivelul întregii reţele EURES.Cum aţi reacţiona dacă aţi ajunge în şomaj şi, printre moţăielile de dimineaţă, aţi auzi la radio că astăzi vă aşteaptă 1.308.646 de locuri de muncă? Evident că într-un asemenea scenariu, regulile jocului nu ar mai fi făcute de marile corporaţii ci de cel mai mic pion, şomerul, care ar avea de unde alege şi care ar fi visul oricărui angajator.
De fapt, scenariul nu este deloc unul ireal, fiind aplicabil chiar pentru data de 16 august. Numărul impresionant de posturi este însă disponibil la nivelul întregii reţele EURES, din care fac parte statele Spaţiului Economic European şi Elveţia. Şi ţara noastră oferă în acest context un număr de 8.099 de locuri de muncă, dintre care 839 în Vest, iar 712 în Sud-Vest.
Toate cele peste un milion de oferte sunt disponibile pentru întreaga reţea EURES, prioritate având în mod evident cei interesaţi pe plan local. Există însă angajatori interesaţi în mod special de forţa de muncă străină, însă numărul de oferte este cu mult mai redus. În momentul de faţă, oferta străină cuprinde:
– un post de translator în Norvegia (norvegiană şi engleză sau franceză fluent, scris şi vorbit, salariul brut lunar fiind de aproximativ 9.500 de euro);
– 30 de posturi de muncitori stagiari în ferme de creşterea animalelor în Danemarca (se cer cunoştinţe foarte bune de limba engleză şi se oferă un salariu lunar de aproximativ 1.260 de euro, din care se scad contribuţia socială, chiria şi impozitul);
– două posturi de asistent medical generalist în Germania (sunt avantajaţi cunoscătorii de limbă germană, salariul variind între 1.500 şi 2.100 de euro pe lună);
– două posturi de inginer-electrician în Germania (se cer cunoştinţe bune de germană, se oferă un salariu brut de 40.000-45.000 de euro anual, în funcţie de experienţă şi calificare);
– un post de dezvoltator software în Germania (cunoştinţe bune de limba engleză, salariu brut anual începând de la 35.000 de euro);
– un post de tehnician-inginer electric în Germania (cunoştinţe avansate de germană şi engleză, scris şi vorbit, salariul brut lunar începând de la 2.600 de euro, în funcţie de gradul de calificare şi experienţă);
– două posturi de operator CNC pentru maşini de frezat şi alezat sau strunjit în Spania (engleza fluent şi opţional franceza, italiana sau spaniola, salariul brut anual între 19.000 şi 24.000 de euro).
Printre atâtea oferte extrem de avantajoase în special din punct de vedere al şomerului român, la începutul acestei luni, pe listă, figurau şi câteva joburi din partea unor angajatori români. Un post de guvernantă, cu un salariu lunar de 750 de lei, unul de vânzător, cu un salariu negociabil, fără a se specifica o sumă aproximativă, un altul de vânzător ambulant de produse nealimentare, pentru un salariu confidenţial, dar şi două posturi de director, unul comercial, altul de control risc, nefiind specificat un salariu. Există şi trei oferte ceva mai bune, unul de asistent relaţii publice şi comunicare, pentru 2.120 lei pe lună, unul de director vânzări, pentru 3.000 de lei pe lună, şi unul de manager achiziţii, pentru 4.100 de lei pe lună.
E drept că multe reşiţence s-ar bate pe un post de asistent medical în Germania, pentru 2.100 de euro pe lună, dar oare câte parizience în şomaj s-ar aventura pentru un post de guvernantă în România, pe 750 de lei?
Antoniu Mocanu