Reactualizat la:

Tăvălug peste pensionari

Tăvălug peste pensionari
REŞIŢA – Peste 250.000 de români îşi vor amâna ieşirea la pensie din cauza creşterii vârstei de pensionare şi a penalităţilor pentru pensiile anticipate.

Vor fi şi români care vor pierde acest drept, ca urmare a controalelor privind pensiile pe caz de boală.

Prin aplicarea acestor măsuri, cheltuielile cu plata pensiilor vor fi reduse cu aproape 800 de milioane de lei în 2010 şi peste 1,49 de miliarde de lei în 2020. Cele mai reclamate sunt pensiile de invaliditate care au crescut cu 50% în ultimii 8 ani. Şi numărul de pensionări anticipate s-a triplat anual şi a ajuns la 115.000 în 2009.

În acest an va creşte şi numărul contribuabililor cu peste 240.000, prin integrarea în sistemul public de pensii a militarilor, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special, magistraţilor, precum şi a liberilor profesionişti, avocaţi şi personal clerical. Contribuţii la pensii vor plăti şi membrii asociaţiilor familiale, managerii, dar şi cei care primesc venituri din drepturi de autor sau contracte de colaborare. Pensiile speciale vor fi recalculate în termen de şase luni de la apariţia noii legi.

Lidia Almăjanu

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Şeful Poliţiei Rutiere Timiş este noul şef al Poliţiei cărăşene
CARAŞ-SEVERIN - Comisarul Florin Turnagiu va prelua frâiele Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin! mai multe »
S-a răsturnat în şanţ, la Oţelu Roşu
OŢELU ROŞU - Un tânăr de 23 de ani a ajuns la spital după ce a fost rănit în urma unui accident rutier produs în [...] mai multe »
Moldova Nouă, pe drumul sinuos al modernizării
MOLDOVA NOUĂ - Primarul primului oraș românesc scăldat de apele Dunării promite să nu precupețească nici un [...] mai multe »
Accident mortal lângă Slatina Timiş
SLATINA TIMIŞ - O persoană şi-a pierdut viaţa joi seară, în jurul orei 19.43, în urma unui accident produs pe DN [...] mai multe »
Infractorii nu dorm! Trebuie să fim pe baricade!
CARAȘ-SEVERIN - A spus ministrul Marcel Vela, cerând maximum de implicare în organizarea celui de-al doilea tur al [...] mai multe »
Un şef de poliţie nu face politică!
REŞIŢA - La conferinţa de presă susţinută joi de preşedintele PSD Caraş-Severin, Luminiţa Jivan, s-a făcut [...] mai multe »
Avram, trimis la aer curat
CARAŞ-SEVERIN - Zilele trecute, Marcel Vela declara că are în vizor situația unui inspectorat politizat de către [...] mai multe »
PNŢCD sprijină PSD Caraş-Severin la alegerile de duminică
CARAŞ-SEVERIN - Anunţul a fost făcut de preşedintele Dan Sârbu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la [...] mai multe »
Poţi să mori de gripă doar dacă nu te vaccinezi!
REŞIŢA = În judeţ a sosit şi ultima tranşă de vaccinuri antigripale repartizate de către Ministerul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou