Reactualizat la:

Târnova se încăpăţânează să facă agricultură

Târnova se încăpăţânează să facă agricultură
REŞIŢA – Sătenii încă se mai încumetă să crească animale şi să lucreze pământul. 

 (5 comentarii)

Rectifica

Aşezaţi în vârf de deal, cu puţine terenuri arabile, târnovenii s-au orientat spre pomicultură şi zootehnie. Din roadele pomilor fac răchie, o răchie tare, aspră, ca aerul de la munte, iar animalele le vând sau le folosesc în gospodărie. Pentru că a văzut hărnicia oamenilor, şi Primăria încearcă să-i ajute, cu cât mai multe facilităţi.

„Suntem singurii care avem registrul agricol în format electronic, astfel încât să putem avea acces extrem de uşor la orice informaţie. Nici la animale nu stăm rău, în comparaţie cu alte sate, la noi oamenii încă se mai încumetă să crească animale, chiar dacă vremurile sunt aşa cum le ştim“, spune Rusalin Blagoescu, primarul comunei.

În Târnova sunt peste 600 de numere şi 559 de gospodării agricole. Principalele culturi sunt cele de cartof, porumb şi legume. „În ceea ce priveşte animalele, avem înregistrate 443 de bovine, mai bine de 1.500 de oi şi 118 capre. Din păcate numărul porcinelor este mai redus, doar 161, însă stăm bine la capitolul cai, având peste 242 de exemplare în comună, la care se pot adăuga cei 22 de măgăruşi. În ultima perioadă a crescut numărul păsărilor din gospodării, aproape 4.000 de înaripate, dar şi numărul familiilor de albine, care se apropie de 350 de familii, având în vedere şi faptul că zona e prielnică“, ne-a spus Geta Bihoi, agentul agricol din cadrul Primăriei Târnova.

„Avem şi două familii care s-au încumetat să construiască sere de legume, Nicolae Bălan de la nr.101 şi Liliana Nagy Varga de la nr. 115, cu o producţie foarte bună de legume, roşii, ardei, castraveţi, astfel încât să nu ne lipsească nimic“, mai spune Blagoescu. Şi cu recolta de fructe au stat bine anul acesta. „Cazanul merge de multă vreme, a fost un an bogat, iar oamenii au avut multe prune sau mere, din care au făcut răchie. Aşa că e un an bogat“, spunea Maria Vuia, una dintre familiile cu cazan din sat.

Cristian Franţ
cristian.frant@informmedia.ro



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Cican acuză un „sistem aproape mafiot” la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Pe măsură ce ia contact cu problemele spitalului, noul manager vorbește în termeni tot mai duri de [...] mai multe »
Din păcate, Moldova Nouă a rămas tot… veche
MOLDOVA NOUĂ - Primul oraş românesc pe care îl vizitează Dunărea în călătoria spre Marea Neagră se prezintă [...] mai multe »
Hurduzeu insistă pentru covoarele asfaltice din judeţ
CARAŞ-SEVERIN - În urma rectificării pozitive, aproape 6 milioane lei au fost alocați de Consiliul Judeţean pentru [...] mai multe »
N-avea nimic: nici acte, nici noroc. Dar avea alcool!
DOCLIN - Marţi seară, în jurul orei 22.00, poliţiştii rutieri aflaţi în timpul serviciului pe DJ 585, între [...] mai multe »
Cărăşenii au dat aproape 3.000 de telefoane false la 112
CARAŞ-SEVERIN - Toate în primele nouă luni ale anului, cifra reprezentând mai mult de un sfert din totalul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou