Reactualizat la:

Targul, afumaturile si ardelenii

Targul, afumaturile si ardelenii
Scris de Ionel Ivaşcu - CORNEREVA – În perioada 8-11 septembrie, la Arad se desfăşoară târgul agricol internaţional Agromalim. La ediţia de anul acesta, participă un singur producător din Caraş-Severin, Ştefania Bijan din Cornereva, producător de produse tradiţionale din carne. La faţa locului se vor afla şi specialiştii Camerei Agricole a judeţului. Agromalim este un bun prilej pentru d-na Bijan de a desface mezelurile pe care le produce împreună cu soţul său.

 (1 comentariu)

Rectifica

Soţii Ştefania şi Nistor Bijan au învăţat din experienţă că, pe timpul verii şi la începutul anului, târgurile agricole sunt mai puţine. Asta deşi afacerea lor de familie a demarat abia anul trecut. „În ultima perioadă, am participat la diverse festivaluri cu altă gamă de produse decât mezelurile tradiţionale. Însă la Agromalim voi merge cu produse din carne preparate de noi”, aflăm de la Ştefania Bijan.

În alţi ani, producătorii din judeţ au fost prezenţi la târgul de la Arad în număr mai mare. Acum însă ne reprezintă doar d-na Bijan întrucât nu s-au mai găsit resurse financiare pentru deplasarea producătorilor. Aşa că Ştefania Bijan merge la Agromalim pe cont propriu.

Despre afacerea soţilor Bijan, trebuie spus că aceştia au investit 18.000 de euro descurcându-se pe cont propriu. Acum deţin o carmangerie dotată cu tot ce trebuie, amenajată într-o încăpere ridicată din temelii ca anexă a casei în care locuiesc. Aici prepară mezelurile cu care-i îmbie pe toţi cei care vizitează târgurile agricole. Soţii Bijan ne sfătuiesc pe toţi să avem ce grijă ce consumăm. „Preparatele din carne de pe piaţă pot conţine multe chimicale care îşi fac efectul în timp. În acest sens, preţul poate fi un indiciu important căci, cu cât un produs e mai ieftin, cu atât creşte probabilitatea de a conţine mai multe chimicale”, ne atrage atenţia d-na Ştefania.

 

 



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Cojocariu, la un pas de a fi una cu travertinul
CARANSEBEŞ - Mai în glumă, mai în serios, şeful culturii gugulanilor a povestit cum era să fie strivit de un bloc [...] mai multe »
La Racasdia, 597 de case vor fi bransate la apa
RĂCĂȘDIA - Un proiect care stătea pe masa de lucru a administraţiei locale are, în sfârșit, toate actele pentru [...] mai multe »
Gugulanii se pregatesc de rock
CARANSEBEŞ - Pregătirile pentru cea de-a patra ediție a festivalului de muzică în aer liber „Gugulan Rock” au [...] mai multe »
Dotari noi pentru copiii caraseni
CARAŞ-SEVERIN - Secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș și cea de Neonatologie a [...] mai multe »
Primaria Resita, scuze in miez de noapte
REȘIȚA - Nu era de ajuns că Hidroconstrucția creează mari probleme pe străzile și drumurile Reșiței. Mai nou, [...] mai multe »
Planul Rosu se va activa la TMK Resita
REŞIŢA - Nu pentru vreun incident real, ci în cadrul unui scenariu dur propus de ISU Semenic în cadrul unui [...] mai multe »
Candva, intr-o zi…
REȘIȚA - Într-o zi, în timp ce făceam câteva poze, la un moment dat mi-a atras atenţia un bătrân ce avea o [...] mai multe »
Canicula: sase oameni au lesinat pe strada
REȘIȚA - Avertismentele meteorologice de caniculă pentru zona Banatului necesită măsuri sporite de precauție . mai multe »
Nu avem elevi de 10, dar avem sapte de nota 1
CARAŞ-SEVERIN - Rezultatele examenului pentru elevii de clasa a VIII-a au fost dezvăluite, iar procentul notelor peste [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou