Reactualizat la:

Targ de jucarii pentru Denis

Targ de jucarii pentru Denis
Scris de Lavinia Predescu - REŞIŢA – Cu ocazia Zilei Copilului, miercuri, 1 iunie, elevii Şcolii Gimnaziale Nr.2 din Reşiţa au organizat tradiţionalul Târg al Jucăriilor.

Ajuns la cea de-a şaptea ediţie, evenimentul desfăşurat în parteneriat cu Asociaţia „Salvaţi Copiii“, Filiala Caraş-Severin a avut drept scop ajutorarea tânărului Denis Ţară, elev la Şcoala Gimnazială Nr. 7 din Reşiţa. Denis, un copil în vârstă de 13 ani, a fost diagnosticat cu hipoacuzie bilaterală neurosenzorială profundă şi are nevoie de un aparat auditiv performant. Pentru a veni în sprijinul său, elevii de la Şcoala Nr.2 şi-au scos la vânzare jucăriile iar banii obţinuţi vor fi donaţi pentru ca tânărul să poată efectua operaţia. „Ştiu că sunt şi alte şcoli care se implică şi sperăm să strângem suma de 7000 de euro necesară pentru intervenţie iar Denis să se bucure de orice înseamnă sunet“, ne-a declarat Măriuţa Simonescu, preşedinta Asociaţiei Salvaţi Copiii, Filiala Caraş-Severin.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
De toata jena. Producatorii caraseni se imprumuta pentru Berlin
CARAŞ-SEVERIN - Deşi conducerea judeţului are intenţia de a sprijini deplasările producătorilor cărăşeni la [...] mai multe »
Imi place atat de mult lumea lui…
REȘIȚA - La şcoală nu voiam să îi învăţ poeziile, deşi fără să vreau versurile mi se întipăreau în [...] mai multe »
Rujeola si-a luat prima victima din judet
CARAŞ-SEVERIN - La finalul anului trecut a fost consemnat primul deces din județ cauzat de rujeolă, la un copil de un [...] mai multe »
Cafeneaua cu povesti Erasmus+
REŞIŢA - Studiile în stăinătate se pot face, indirect, şi acasă. Asta o demonstrează universitatea reşiţeană [...] mai multe »
Planificari in avans pentru explorari carstice
CARAŞ-SEVERIN - Speologii cărăşeni îşi propun să atragă alături de ei alţi iubitori de natură şi ai [...] mai multe »
Scad investitiile straine in economia caraseana
CARAŞ-SEVERIN - Înmatriculările efectuate de rezidenţii altor ţări nu se mai ridică la nivelul anilor anteriori. [...] mai multe »
Saptamana in… acte comunitare
CARAŞ-SEVERIN - Pe parcursul acestei săptămâni, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa [...] mai multe »
Acces rapid la compensate, de la 1 martie
CARAŞ-SEVERIN - Guvernul a aprobat mai multe modificări prin care se elimină o verigă intermediară administrativă. [...] mai multe »
Copii salvati din fata gerului
SEMENIC - Un autocar cu 42 de copii ce se împotmolise în drum spre Semenic a beneficiat de ajutorul jandarmilor [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou