REŞIŢA – Potrivit unui proiect al Guvernului, responsabilitatea accizării producţiei de ţuică va fi transferată pe umerii proprietarilor de fructe.
Persoanele care vor să producă ţuică sau rachiu vor fi obligate de noua legislaţie să raporteze către autoritatea vamală teritorială, în termen de trei zile, cantităţile de produs obţinute pentru a se putea calcula valoarea accizei ce trebuie plătită. Pentru toate acestea, oamenii vor trebui să deţină şi mijloacele legale necesare pentru măsurarea cantităţii şi a concentraţiei de alcool a produselor obţinute.
În prezent, toate gospodăriile individuale care deţin în proprietate instalaţii de producţie de ţuică şi rachiuri trebuie să fie înregistrate la autoritatea vamală teritorială şi au obligatoriu un sigiliu aplicat pe instalaţii pe toată perioada de nefuncţionare. În momentul în care se fierbe ţuica sau alte rachiuri din recolta proprie, producătorii solicită în scris autorităţii vamale desigilarea instalaţiei, iar în prima zi lucrătoare după expirarea perioadei de funcţionare a instalaţiei, autoritatea trebuie să resigileze instalaţia şi să calculeze acciza datorată, în funcţie de producţie.
Pentru ţuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu al unei gospodării individuale, în limita unei cantităţi echivalente de cel mult 50 de litri de produs/an cu concentraţia alcoolică de 100% în volum, nivelul accizei datorate reprezintă 50% din cota standard a accizei aplicate alcoolului etilic, respectiv 500 de euro/hl alcool pur.