Reactualizat la:

Talmeş-balmeş în Mociur

Talmeş-balmeş în Mociur
REŞIŢA – Jurnal CS a fost anunţat că locuitorii unui bloc din cartierul Mociur al municipiului ar urma să fie evacuaţi. 

 (6 comentarii)

Rectifica

În urmă cu două zile, la redacţie a venit un domn care ne cerea din nou ajutorul. Din spusele sale, cele 180 de familii ce locuiesc în Blocul Nr. 1 din cartierul Mociur riscă să ajungă sub cerul liber deoarece au primit ordin de evacuare. Numai că, la faţa locului, lucrurile stăteau puţin altfel.

Între ciocan şi nicovală

Ajunşi acolo, am constatat că oamenii erau liniştiţi, copiii se jucau în curtea şcolii şi tinerii îşi vedeau de treabă. Nici urmă de nelinişte sau de disperare. Am intrat în vorbă cu cei de acolo care ne-au spus că: „Nici nu am auzit de aşa ceva. Am primit promisiuni că totul se va rezolva, nici nu se pune problema să fi primit înştiinţări de evacuare. Acum suntem mulţumiţi pentru că trebuie să primim bani pentru reabilitarea căminelor“, spunea o doamnă. Mai mult, dânsa ne-a spus că nu are idee cine ar putea fi domnul care ne-ar fi cerut ajutorul.

Despre situaţia actuală a oamenilor din cartierul Mociur am stat de vorbă cu Daniel Botgros, purtător de cuvânt al Primăriei Reşiţa, care ne-a informat că „în momentul de faţă blocurile sunt în proprietatea unei societăţi comerciale din Reşiţa. Primăria a încercat achiziţionarea celor două imobile (Blocul Nr. 1 şi Blocul Nr. 2), însă până acum nu s-a ajuns la un acord“. Mai departe am luat legătura cu Nicolae Lăzărescu, directorul societăţii respective, pentru a confirma faptul că nu au fost trimise acele ordine de evacuare. „Nici nu se pune problema de aşa ceva. Dacă până acum am fost îngăduitori de ce nu am fi şi de acum înainte?“, ne-a declarat acesta.

Alexandra Mănescu

Doina Rolea

alexandra.manescu@informmedia.ro



Comentarii 6

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Denigrarea TMK continuă cu fotografii şi filmări vechi de 10 ani
REŞIŢA - Conducerea TMK a demonstrat prin analize de laborator că depunerile de praf din zona Muncitoresc nu provin [...] mai multe »
Olteanul pasionat de locuințele caransebeșenilor a fost arestat
CARANSEBEŞ - Zilele trecute, relatam păţania unui bărbat de 57 de ani din judeţul Olt surprins în flagrant furând [...] mai multe »
Gașca Zurli vine marți la Caransebeș!
CARANSEBEȘ - Marți, 17 decembrie, la ora 18, în piața din fața Primăriei, Moș Crăciun ajunge și la Caransebeș, [...] mai multe »
Mociurul va polariza dezvoltarea urbană a Reşiţei
REȘIȚA - Cine s-ar fi gândit în urmă cu câţiva ani că ghetourile din Mociur vor avea mall şi aquapark la doi [...] mai multe »
DSP a scos 13 mii de lei din buzunarul firmelor de dezinsecție
REŞIŢA - Pe fondul scandalului naţional provocat de decesele de la Timişoara, survenite în urma deratizării unui [...] mai multe »
Avem 243 de mori de apă, ce facem cu ele?
REŞIŢA - Adevărate monumente istorice şi arhitecturale, morile de apă sunt o comoară neexploatată suficient în [...] mai multe »
PSD se „operează“, atenţie la „efectele secundare“!
OŢELU ROŞU - Preşedintele executiv al PSD Caraş-Severin, Luca Mălăiescu, face o radiografie a partidului şi pune [...] mai multe »
Bradul de Crăciun a ajuns, de la Satu Mare, şi în piaţă!
REŞIŢA - Măcar şi numai să-i admiri şi să-i miroşi, şi tot te opreşti în faţa pomilor de Crăciun aduşi din [...] mai multe »
Concursul naţional de poezie „Ion Chichere“ și-a desemnat laureații
REŞIŢA - În urma evaluării grupajelor de poezie trimise pentru concurs de autorii din ţară, juriul a selectat 28 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou