Caraş-Severin, Romania
Tag

scoli

Browsing

CARAȘ-SEVERIN – Lista unităților de învățământ preuniversitar incluse în Programul național a fost publicată în Monitorul Oficial. 32 de unități de învățământ din județ au fost incluse în acest program, urmând ca elevii care le frecventează să primească un suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, a precizat într-o declarație politică adresată Camerei Deputaților, deputatul social-democrat Marius Damian!

CARAŞ-SEVERIN – Prima ediție a Fondului Ştiinţescu în Banatul Montan a fost un adevărat succes. Anul trecut, prin acest program au fost finanţate opt proiecte educative în domeniul ştiinţei. Recent, au fost desemnaţi câştigătorii celei de-a doua ediţii. Nu mai puţin de 21 de proiecte captivante şi inovatoare au fost selectate pentru a fi implementate atât în Reşiţa, cât şi în alte localităţi din Caraş-Severin, semn că acest program a „prins“ în rândul copiilor şi tinerilor!

CARAȘ-SEVERIN – Deși infracționalitatea în mediul școlar cărășean este în scădere, realitatea continuă să fie surprinzătoare. Anul trecut, au fost înregistrate 29 de evenimente (cu 8 mai puține decât în 2022), în urma cărora au fost înregistrate 30 de infracțiuni, în incinta unităților de învățământ preuniversitar. Cele mai multe incidente, 24, s-au produs în mediul urban, în vreme ce doar 5 la sate!

REȘIȚA – Cu aceste cuvinte, primarul Ioan Popa se referă la investițiile făcute până acum în unitățile de învățământ din oraș, dar și la cele care vor urma. Speranța sa este că investițiile care se doresc a fi realizate în perioada următoare în economia Reșiței vor atrage populație în oraș, fapt care va crește și numărul de elevi!