Caraş-Severin, Romania
Tag

investitii

Browsing

CARAȘ-SEVERIN – O nouă schemă de ajutor de stat – în valoare totală de 2,25 miliarde lei – a fost inițiată de Ministerul Finanțelor pentru regiunile mai puțin dezvoltate ale României. Banii vor fi destinați investițiilor inițiale de cel puțin 50 milioane lei, care creează noi activități economice!

CARANSEBEȘ – E optimismul afișat de managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC), după finanțările primite în acest început de an! Ne referim în primul rând la cele 6,1 milioane de lei, finanțare certă obținută de Primăria Caransebeș de la Ministerul Sănătății pentru reparații și aparatură nouă!

REȘIȚA – Cu aceste cuvinte, primarul Ioan Popa se referă la investițiile făcute până acum în unitățile de învățământ din oraș, dar și la cele care vor urma. Speranța sa este că investițiile care se doresc a fi realizate în perioada următoare în economia Reșiței vor atrage populație în oraș, fapt care va crește și numărul de elevi!