CARANSEBEȘ – Nu mai puțin de 6 firme și asocieri de firme vor contractul de peste 7,3 milioane de lei fără TVA pentru reabilitarea energetică a internatului care, cu ani în urmă, găzduia sute de elevi de la cele două licee importante ale Caransebeșului, „Traian Doda” și „C.D. Loga”!
CARANSEBEȘ – Este vorba de Grădinița PP4 din cartierul Țiglărie, de pe Aleea Grădiniței, pentru a cărei renovare energetică municipalitatea pune jos 4,6 milioane de lei, bani din PNRR. Cinci constructori s-au arătat interesați până la termenul limită de depunere a ofertelor de lucrări la grădiniță, toți din zona Banatului!
REȘIȚA – Patru proiecte de reabilitare au avut ghinion, dar Primăria Reșița stă cu ochii pe lucrări. Am înțeles asta din declarația făcută de primarul Ioan Popa, după ce mai multe familii care locuiesc în Blocul 20 de pe Bd. Republicii și-au văzut apartamentele serios avariate din cauza lucrărilor de reabilitare energetică!
REŞIŢA – Finanţată cu 190 de milioane lei din bugetul Municipiului Reşiţa, edificarea construcţiilor complexe destinate sporturilor de iarnă ar urma să fie finalizată până în primăvara anului 2027!
REȘIȚA – Nu prin eficiența cu care-și fac treaba, ci prin tărăgănarea lucrărilor pe care nu le pot duce. Ioan Popa enumeră aici blocul din Mociur, centrul multifuncțional din Luncă, Blocul Fetelor, blocul 20 de pe Bd. Republicii sau unitățile de învățământ aflate în reabilitare!
SLATINA TIMIȘ – Componenta podului funcționează invers și, în loc să-l susțină, îl trage în jos. Acesta este motivul pentru care podul nu poate fi reabilitat, fiind necesară o soluție mai costisitoare: demolarea și înlocuirea!
CARANSEBEȘ – Gata cu partea de proiectare și cu alte proceduri mai mult sau mai puțin birocratice în cazul celor cinci clădiri publice din Caransebeș care vor fi renovate energetic prin PNRR!
CARANSEBEȘ – Trei investiții importante sunt în faza de început la Caransebeș. Ne referim la blocul de locuințe pentru tineri de la Jupa (foto), investiție derulată prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), dar și la bazinul de înot și creșa care se construiesc prin Compania Națională de Investiții (CNI)!
CARAŞ-SEVERIN – Operatorul de apă scoate la licitație trei proiecte vizând infrastructura de apă din Reșița, Bocșa și Oțelu Roșu, valorând 84,14 milioane de lei!
CARAȘ-SEVERIN – Reșița a primit 314 milioane lei. Urmează Caransebeș cu 116 milioane și Mehadia cu 57,1 milioane!