Reactualizat la:

Tabere pentru tinerii din județ

Tabere pentru tinerii din județ
REȘIȚA – După ce prima tabără de vară s-a încheiat cu succes, Narcis Lazăr, şeful Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport, a declarat faptul că, în această vară, se vor mai organiza şi alte tabere pentru tineri, atât la Râul Alb, cât și pe litoralul Mării Negre.

 (1 comentariu)

Rectifica

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin organizează până în 16 august o tabără națională cu denumirea de Atelier 19. La această tabără s-au înscris foarte mulți tineri, dar din păcate, nu toți vor fi acceptați.

„Avem o tabără națională care va fi împărțită în trei ateliere: artă fotografică, film și jurnalism. Ca în fiecare an, avem oameni profesioniști care le vor prezenta copiilor din tabără ceea ce ar trebui să cunoască în aceste domenii. Este a doua tabără națională aprobată de Ministerul Tineretului și Sportului pentru Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin. Cea de icoane pictate, măști venețiene și olărit s-a încheiat cu succes. De asemenea, am avut și un feed-back foarte bun vis-a-vis de această primă tabără națională. Mai pot spune că în perioada imediat următoare, la tabăra Atelier 19 vor participa și două grupuri de la Centrele de Zi de la Zăgujeni și Bunavestire din Caransebeș. În perioada 24-29 august vom avea şi o tabără cu caracter social, adresată persoanelor care nu au posibilitatea să-și trimită copii în tabere. Această ultimă tabără va fi subvenționată în totalitate de Ministerul Tineretului și Sportului“, a declarat Narcis Lazăr, directorul DJST Caraș-Severin.

Către sfârșitul lunii august, începând cu data de 28, va fi organizată o altă tabără, de data aceasta pentru persoanele cu dizabilități, adresată strict copiilor. Aceștia vor merge la mare, în stațiunea Eforie Sud.

Nicoleta Moraru



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
PNL promite o guvernare asumată, cu „mandatul pe masă”
REȘIȚA - La o lună după preluarea guvernării, Marcel Vela a prezentat un bilanț, planuri de viitor și dezastrul [...] mai multe »
Fraudă uriaşă făcută de Green Ecobauer sub oblăduirea statului!
REŞIŢA - Asta spune administratorul public Vasile Paul, vizavi de starea în care se află vechea haldină de gunoi de [...] mai multe »
34 de brazi de Crăciun l-au costat pe un cărășean 3.000 de lei
ANINA - Și... amendat, și cu brazii confiscați! A pățit-o un bărbat care a tăiat brazi, cu aprobare, dar nu i-a [...] mai multe »
Gură de oxigen pentru spitalul din Caransebeș
CARANSEBEŞ - Sfârșitul de an începe să aducă și lucruri bune la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș [...] mai multe »
Luminița Jivan, după ieșirea de la DNA: Nu mă simt vinovată cu nimic!
CARAȘ-SEVERIN - Șefa PSD Caraș-Severin a fost audiată în această dimineață de procurorii DNA Timișoara, în [...] mai multe »
Beau cărășenii o apă cu probleme?
CARAŞ-SEVERIN - Depinde pe cine întrebi. AquaCaraș spune că nu, în timp ce unii cetățeni, nu puțini, susțin [...] mai multe »
Pesediştii i-au tăiat breteaua lui Popa
REŞIŢA - Chiar dacă edilul nu s-a plâns în mod special de contrele social-democraţilor, a constatat faptul că [...] mai multe »
Mălăiescu merge pe mâna lui Jivan
CARAȘ-SEVERIN - În contextul scandalurilor din ultimele zile în care apar și nume importante din PSD Caraș-Severin [...] mai multe »
Îşi caută concubina cu Poliţia
TEREGOVA - „Aţi văzut-o?“, întreabă oamenii legii în mesajul ce însoţește fotografia unei femei de 35 de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou