REŞIŢA – Manifestarea internaţională „Pictori şi scriitori împreună“, organizată de Uniunea Sârbilor din România, a debutat marţi, 30 august.
Dacă primele două ediţii ale acestei manifestări au avut loc la Centrul Cultural Sârbesc din Baziaş, ediţia din acest an se desfăşoară la Casa Sârbească din Timişoara. Manifestarea culturală reuneşte 30 de pictori şi scriitori din Serbia, Ungaria şi România, iar organizatorii au inclus în program şi o expoziţie cu lucrări realizate în cadrul taberei de pictură şi poezie, care va fi vernisată joi, de la ora 20.00, la Casa Sârbească din Timişoara.
Potrivit organizatorilor, artiştii plastici vor dona Uniunii Sârbilor din România, şi altor instituţii sârbeşti din ţară, lucrările realizate în tabără.