REŞIŢA – În primul semestru al acestui an, pe teritoriul judeţului Caraş-Severin, s-au produs 1.172 situaţii de urgenţă.
În 1.053 de cazuri, intervenţia a fost asigurată de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ al Judeţului Caraş-Severin, în 118 au intervenit serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, iar într-un caz situaţia a fost rezolvată de persoanele aflate la faţa locului.
Comparativ cu perioada similară a anului 2011, numărul situaţiilor de urgenţă a crescut cu 161,61%. De asemenea, a crescut şi numărul intervenţiilor la arderi necontrolate. Dintre intervenţii, 196 au fost incendii, 470 arderi necontrolate, 120 alte situaţii de urgenţă, 63 acţiuni pentru protecţia comunităţilor şi 323 cazuri de urgenţă asistate de SMURD.
Alte situaţii de urgenţă au fost reprezentate de 75 inundaţii, o alunecare de teren, 24 misiuni pirotehnice, 18 evenimente publice, o avarie la o conductă magistrală de transport gaze.
În ceea ce priveşte intervenţiile SMURD, acestea au fost 13 descarcerări, 250 cazuri asistenţă medicală de urgenţă, 60 de cazuri de asistenţă persoane. Au fost 19 persoane salvate, 312 persoane asistate medical, 31 animale salvate şi bunuri protejate în valoare de peste 40 de milioane de lei.