REŞIŢA – Atât pietoni cât şi şoferi au „căzut în plasa“ poliţiştilor rutieri în doar câteva zile. Săptămâna trecută, 36 de poliţişti cărăşeni au desfăşurat acţiuni pe raza întregului judeţ pentru reducerea numărului victimelor rezultate din accidentele de circulaţie, prin combaterea principalelor cauze generatoare a acestora, respectiv traversarea neregulamentară de către pietoni şi neacordarea de prioritate.
Astfel, au fost desfăşurate acţiuni atât în mediul urban cât şi în cel rural, ce au avut ca obiectiv reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora produse pe fondul nerespectării regulilor de circulaţie de către pietoni şi şoferi. Poliţiştii rutieri cărăşeni au aplicat 706 de sancţiuni contravenţionale pe această linie, dintre care 114 pietonilor şi 592 conducătorilor de autoturisme. De asemenea, au fost reţinute patru permise de conducere şi s-a constatat o infracţiune.
În cadrul acestor acţiuni de control cu aparatul radar au fost aplicate 427 de sancţiuni contravenţionale, din care 285 au fost aplicate şoferilor care au depăşit viteza regulamentară, fiind reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 11 permise de conducere, patru pentru depăşirea vitezei cu peste 50 km/h, unul pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, trei pentru depăşirea neregulamentară şi încă trei pentru alte abateri. Tot cu această ocazie, au fost constatate şi şapte infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
Flavius Rotariu